home DIVERSE Planul funerar, o necesitate pentru organizarea adecvată unei înmormântări

Planul funerar, o necesitate pentru organizarea adecvată unei înmormântări

Share

Un subiect care interesează pe cei care ajuns într-o astfel de circumstanță – organizarea unei  înmormantări de la început până la capăt – impune nevoia de a întocmi un plan funerar bine pus la punct. Respectarea aspectelor legale și – de cealaltă parte – a regulilor și tradițiilor de cult este deosebit de importantă, motiv pentru care cunoașterea acestora se impune de la sine.

Desfășurarea înmormântării trebuie să fie, evident, fără intervenții sau orice ar putea decala programul. Trebuie să se acționeze prompt, deosebit de bine organizat și eficient. Iată un prim motiv pentru care cei mai mulți preferă să apeleze la ajutorul unei firme de pompe funebre. Știm că experiența lor și capacitatea de organizare va face ca totul să decurgă conform cu planul funerar. Un astfel de reper pentru cei care locuiesc în capitală este Adysim, o agenție care propune pachete și servicii funerare de top, adaptate nevoilor actuale privind organizarea unui astfel de eveniment neașteptat.

Planul funerar, indispensabil în cadrul unui eveniment de această natură

Stabilirea detaliilor privind modul în care vor decurge lucrurile în cele trei zile de priveghere și în ziua înmormântării este necesară, însă nu oricine are capacitatea de a face acest lucru într-un timp scurt, cât mai eficient. Cei care au mai trecut prin astfel de experiențe reușesc în acest sens, însă recomandat este a miza pe ajutor profesional.

În funcție de bugetul de care dispune fiecare, experții analizează opțiunile disponibile și vin cu oferte în acest sens. Trebuie să existe o discuție care să vizeze totalitatea cheltuielilor, precum și eventuale situații imprevizibile. Uterior, echipa funerară se va ocupa de asigurarea articolelor funerare, de prestarea serviciilor ce țin de documentație, toaletare etc.

Ce soluționează, punctual, un plan funerar?

Uneori deciziile potrivite le pot lua doar cei care pot fi obiectivi, iar familia este puternic încercată emoțional în astfel de clipe. Aplicarea unui plan funerar întocmit de specialiști, desigur pe baza unei discuții avute cu familia, poate soluționa o serie de aspecte. Intră în rândul acestora formalitățile legale și încheierea lor corespunzătoare, ținând cont de termenele și cele prevăzute de lege. De asemenea, prin raportare la obiceiurile și tradițiile creștine, respectiv cultului de care aparținea cel trecut în neființă, se vor organiza și cele necesare pentru a le respecta.

Serviciul funerar în sine, începând de la alegerea sicriului, a costumului pentru trupul neînsuflețit și tot ce trebuie realizat înainte de asta, întocmirea documentației, obținerea certificatului de îmbălsămare, a celui de deces eliberat de medicul constatator, trebuie pregătit corespunzător și în detaliu de la bun început.

De preferat este ca imediat ce nefericita moarte se produce, acționarea să fie cât mai promptă. Asta înseamnă că echipa Adysim trebuie contactată cât mai curând, pentru a începe deja demersul și pregătirile, respectiv pentru a discuta. După ce întrevederea are loc, deja familia știe care sunt aspectele care îi revin, respectiv se poate ocupa de altele ce nu țin de organizare, cum ar fi pregătirea hainelor pe care ei  le vor îmbrăca sau altele de acest fel.

Starea de liniște pe care o redă faptul că de restul se vor ocupa experți în organizarea unor evenimente de această natură este inegalabilă.

Iată de ce un plan funerar reprezintă o necesitate. Cele precizate pot sublinia numai într-o anumită măsura importanța lui. Odată întocmit, există flexibilitate în a lua decizii diverse, posibilitatea de a adapta un pachet funerar spre exemplu la acesta. Totul va fi gestionat mai simplu și mai eficient, pe toate planurile.

Atunci când va fi aplicat planul funerar de la început stabilit cu familia, va exista pentru aceasta liniște, siguranța că problema banilor este acoperită și că va exista o limitare din partea firmei funerare în ceea ce privește sumele cheltuite. Despre valorile la care pot ajunge acestea și ce pot include pachetele funerare pot afla cei interesați detalii pe site-ul oficial al agenției: servicii-funerare-nonstop.ro. Tot aici se regăsesc și alte servicii și produse, altele decât cele strict necesare pentru a organiza un eveniment funerar. Există, spre exemplu, posibilitatea de a pregăti și parastase, cu toate cele pe care le presupune evenimentul. Oricare ar fi decizia familiei, agenția Adysim o susține cu sfaturi și consultanță de specialitate, pentru ca totul să decurgă conform cu așteptările.

Citeşte şi
Ajutor profesional de la specialiștii Rarox privind organizarea funerariilor

Un eveniment deloc fericit, decesul, face parte din ciclul vieții și la un moment dat Read more

Agentia Funerare Paul oferă cele mai complexe pachete pentru momentele de tristețe

Decesul unei persoane dragi este foarte dureros, iar gândul că nu va mai putea fi Read more

Relatia de cuplu – cand apelam la ajutorul unui specialist?

In relatia de cuplu, se intampla de multe ori sa intampinam dificultati la nivel de Read more

Care este secretul unei priviri expresive si luminoase

Foarte multe femei cred ca machiajul consta doar in culorile pentru ochi si buze, asa Read more

Pictorul Fericit, nume proaspăt pe piață, ne prezintă pictura pe numere!

Indiferent că suntem tineri sau trecuți de mult de floarea vârstei, pictura a reprezentat la Read more

Câte lucruri știu mămicile despre scutece? Nichiduță vine în ajutorul lor!

Pe lângă o alimentație bogată în vitamine și minerale, strict necesare pentru o dezvoltare corectă, Read more

Cutremur de 5,2 grade pe scala Richter, în această noapte

Un cutremur important a avut loc acum câteva minute în România. Este vorba despre un Read more

Salvati Copiii. Un milion de euro pentru sectiile de terapie intensiva neonatala si maternitati

Salvati Copiii Romania anunta demararea unui amplu proiect de dotare a sectiilor pentru nou-nascuti, cu Read more

Website-ul StareaPresei.ro vă urează să aveţi un Crăciun Fericit!

Website-ul StareaPresei.ro vă urează acum, pe 24 decembrie, seara, să aveţi un Crăciun Fericit şi Read more

Share