Într-o ţară în care există doar vânători şi victime, ar fi fost nedemn să nu-şi facă veacul 
manipularea. Şi cum este cel mai simplu să controlezi din umbră dorinţele vulnerabile ale bieţilor oameni îngropaţi în datorii, stresaţi de grija zilei de mâine şi de faptul că îşi vor pierde slujbele, decât cu ajutorul televiziunii?
FOTO: UrbisMedia via Dragon City Journal
Clasa muncitoare este încă naivă să creadă că aceia care sunt aleşi să le îndrepte paşii către o viaţă normală sunt cu adevărat interesaţi să şi facă aşa ceva. Din subterane, pândesc minţile perverse, care seamănă îndoială şi zâzanie în rândul celor necăjiţi.
Iar unele emisiuni TV nu sunt altceva decât variantele moderne ale spectacolelor oferite de romani poporului pe care voia să-l ţină în frâu doar cu pâine şi circ.
Este un nume pe care acest gen de emisiuni, mascate la umbra unui vocabular de împrumut fac în ciudă limbii române, rupând pronunţia cu talk-show! Şi formatul e de import, dar la noi definiţia a suferit mutaţii profesionale majore, de-ţi vine să vorbeşti de ceartă în direct.
Cred că această denumire ar merita să fie inclusă în categorie, nu ca format de sine stătător, dar măcar aşa, drept echivalent pentru dezbatere televizată.
Şi funcţionează tactica, chiar dacă nu se vorbeşte de politică. E foarte bine chiar, lăsând în urmă o mulţime de indivizi fericiţi că văd ceea ce le place. Aşa au fost dresaţi, să urle de bucurie când cineva bagă o minge într-o plasă, ori să plângă la câte o telenovelă siropoasă, compătimindu-i pe sărmanii nefericiţi care au fost părăsiţi de noroc.
Dar asta nu e tot! Abia a luat sfârşit bâlciul cu Elodia, că au început alte grozăvii, care mai de care mai lacrimogene. Başca, nu sunt iertaţi nici morţii cu tot neamul lor, cei din urmă fiind interogaţi mai ceva decât securiştii să spună şi ce nu ştiu.
De pildă, Mădălina Manole este luată la puricat până se vor convinge muritorii că tot ei au dreptate, aşa-zişii jurnalişti, ce muncesc zi şi noapte pentru subiectele de senzaţie, călcând în picioare suferinţa unor oameni care au pierdut un suflet.
Oare aceştia nu au conştiinţă? Nu se gândesc că vor fi cumva pedepsiţi pentru violarea intimităţii? Dar, de fapt, nu mai contează! În vremurile acestea, trebuie să faci orice ca să poţi supravieţui! Aşadar, nu ei sunt de condamnat, ci aceia care îi privesc şi le ascultă inepţiile.
Alt circ poartă numele Te vreau lângă mine, unde se proclamă ideea că omul trebuie musai să-şi trăiască viaţa, lăsând orice jenă deoparte, venind aici pentru a-şi găsi jumătatea.
E şi acesta un mijloc de a scăpa de inhibiţii, sau doar o minciună, o şaradă, la care te poţi distra copios. Ce să mai spunem de Noră pentru mama, unde personajele sunt puse în situaţii-limită sau de-a dreptul ruşinoase, doar pentru plăcerile celor care îi privesc.
Mă întreb cum sunt plătiţi cei care acceptă să joace teatru într-o manieră atât de respingătoare, sau unde i-au găsit pe aceştia care ar face imposibilul pentru a ieşi în evidentă cu orice preţ. Unde este arta? Unde sunt valorile? Câte emisiuni culturale şi educative mai sunt la televizor?
Şi ne întrebăm de ce copiii noştri sunt atât de irascibili şi nu mai pun deloc preţ pe învăţătură, considerând că doar banii contează, nu cunoştinţele pe care trebuie să le aibă!… citeste tot aici