home POLITICA NC Munteanu despre Cazul Grosan: A fost sau nu a fost?

NC Munteanu despre Cazul Grosan: A fost sau nu a fost?

Share

Motto:
“Te rog, te rog, te rog – citeste si reciteste analiza lui Agopian din Catavencu. Esti sigur ca ai citit ceea ce ai citit?” Florin Iaru

“… rahatul e asa de mare, ca nu mai stii in ce parte sa NU te uiti.” Dorin Tudoran

Da, am citit, am recitit, am citit, am recitit, am citit, am recitit… cum m-a rugat Florin Iaru. Dar nu doar pe Stefan Agopian. I-am citit/recitit pe Nicolae Manolescu, pe Mihai Pelin („Operatiunea Melita si Eterul, istoria Europei libere prin documente de Securitate” si „Cartea Alba a Securitatii, Istorii literare si artistice”), pe Dorin Tudoran („Eu, fiul lor”, plus blogul lui), „Romania Literara”, numerele 9 si 10, mi-am consultat fisele (intr-o vreme am cumparat toate cartile cu dosare si documente de la Securitate si am reusit sa fac oarecum potretul robot al emisarului securitatii trimis sa scaneze exilul in general, Europa libera in special).

foto: Angelicuss

Si am mai citit toate interviurile si declaratiile lui Ioan Grosan, date la cald, indata dupa deconspirarea lui, dar si altele mai vechi, risipite in presa vremii post decembriste. Ah, am mai citit si cartea „Cum sa devii informator al securitatii fara sa stii, in zece lectii”.

Glumesc. Cartea asta nu exista. Dar exista alta despre modalitatile de recrutare din care se pot deduce si tipuri sumare, dar diverse de informatori. Si, da, am stat de vorba si cu Emil Hurezeanu! Din cauza unui tufis, Agopian nu vede padurea de fapte

Nu, demonstratia lui Stefan Agopian nu m-a convins. Are in ea ceva din indeminarea scriitorului de romane politiste, care focalizeaza interesul cititorului pe citeva piste la vedere, estompind sau bagatelizind altele, pentru a-i abate atentia de la adevaratul asasin.

Mr. TOADER CORNEL face pe 16 octombrie un „raport de luare in studiu“ a lui Grosan, pentru a fi folosit ca informator in strainatate, in vreme ce candidatul la recrutare Ion Grosan era deja la Paris, unde a stat in perioada in perioda 10 oct. – 11 nov. 1989.

Concluzia: „nu putea fi expediat in Germania si in Franta ca sa culeaga informatii despre emigratie”, cum a afirmat Nicolae Manolescu, de vreme ce inca nu fusese recrutat pentru asa ceva!

Asta este demonstratia lui SA si ea nu este nici edificatoare, nici convingatoare. In plus, SA isi asuma, concomitent sau pe rind, rolurile de avocat, procuror si judecator. Si, lucru uimitor la un prozator, nu are dubii. Nici o urma de indoiala asupra „adevarului” sau, de fapt un verdict care nu admite replica.

In istoria scurta a Securitatii, cea scrisa, exista multe cazuri de informatori sirguinciosi care n-au semnat un angajament si n-au stiut ca au nume conspirative. In cartea lui Dorin Tudoran, „Eu, fiul lor”, exista o informare banala, aparent nu prea utila securitatii, devenita pretioasa prin adnotarea unui sef:

„Fiind PRIMA NOTA SCRISA a sursei noastre Dorin, apreciez ca e utila, mai ales ca L-AM DETERMINAT SA SCRIE”

Fara sa fi semnat vreun angajament, omul statea la taclale cu securistii, dar nu scria! Ei il vroiau „legat” nu numai oral, ci si in scris. Verba volant scripta manent.

Necondordanta de date pe care Stefan Agopian isi construieste pledoaria nu inseamna mare lucru fata de cele patru note informative rezultate din convorbirea pe care Ioan Grosan a avut-o cu Securitatea la inceputul luni decembrie 89.

Intors de la Paris, Grosan si-a desertat sacul cu informatii in fata ofiterilor de la U.M. 0225. Informatiile, pretioase, multe si utile pentru unitatea care se ocupa cu „infiltrarea organizatiilor emigratiei anticomuniste si combaterea emisiunilor posturilor de radio straine care emiteau in limba româna” , l-au plasat pe Grosan aproape automat in rolul de „sursa”, fara sa fie intrebat si fara sa semneze un angajement.

Dar cu acceptul lui binevoitor, de vreme ce a pus si o conditie: nu doreste sa fie numit “informator”. Sursa avea potential. A fost primita amical de mai toata emigratia pariziana si, mai ales, se intilnise si fusese relativ bine primita de Emil Hurezeanu, pe atunci un obiectiv importat al unitatii 0255.

Atit de imporant, incit a fost singura, din cele patru note rezulatate dupa intilnire, care a primit apostila „Datele vor fi exploatate intr-o nota la conducerea C.I.E”.

Stefan Agopian accepta, totusi, ca „Ioan Grosan a gresit cind a acceptat, dupa intoarcerea din strainatate, sa se intilneasca si sa discute cu doi ofiteri de Securitate”. Dar considera ca „greseala poate fi insa trecuta usor cu vederea, daca ne gindim ca multii altii scriitori au acceptat asemenea intilniri si nimeni nu s-a gindit sa-i invinuiasca pentru asta”.

Posibil. Dar nici unul nu adusese dintr-un foc atit de multe si atit de pretioase informatii exact cind Securitatea avea nevoie de ele. Şi n-a fost singura eroare a lui Ioan Grosan, a facut si altele. Dar aceasta, facută cu mai putin de doua saptamini inainte de caderea comunismul, pare cea mai, sa zicem, penibila!

Pe scurt, din cauza unui tufis, SA nu vede padurea de fapte si intimplari anterioare plecarii la Paris si evita multimea contradictiilor din declaratiile publice facute de Ioan Grosan dupa deconspirarea lui.

Şi nici macar ca noi nu stim totul.

Ceea ce a publicat Romania literara este o selectie din dosararele lui IG, „o nota de constatare” a Directiei Investigare pentru dosarul pe care CNSAS urma sa-l inainteze Tribunalului care va stabili daca Ioan Grosan a fost sau nu informator.

Au fost selectate doar documentele pe care CNSAS le-a considerat edificatoare pentru ceea ce si-a propus. E un puzzle din care lipsesc foarte multe piese. De exemplu, exista putine urme despre activitatea lui IG, ca sursa, la revista „Echinox”,  desi din documentele publicate reiese clar ca „a fost dirijat pe linia controlului operativ al redactiei revistei «Echinox» unde detinea functia de secretar general adjunct de redactie. Nu a deconspirat legatura, manifestând corectitudine in relatia cu organele noastre”.

Si mai lipsesc multe documente cu intilnirile şi infruntările lui Iona Grosan din vara anului 1989 si din timpul obtinerii pasaportului, fara de care concluziile peremptorii care sa-l incrimineze, sau sa-l disculpe, devin riscante..

In fapt, de plecarea si de aprobarea plecarii lui IG la Paris s-a ocupat securitatea interna, care il avea in atentie inca din vara anului 1989, cind primise de la Nicolae Breban, aflat la Paris, o scrisoare si un chestionar pe care urma sa-l raspindeasca printre scriitorii din tara, operatiune ratata insa din varii cauze.

In timpul formalitatilor de aprobare a pasaportului, securitatea interna a aflat un detaliu pe care a trebuit sa-l comunice confratilor de UM 0544 (Centrul de Informatii Externe). IG fusese in relatii foarte apropiate cu Emil Hurezeanu de la Europa libera, aflat in atentia CIE si care cauta o persoana susceptibila să fie primita cu bratele deschise de redactorul Europei Libere.

Din precizia informatiilor bine tintite, se poate presupune ca CIE, via securitatea interna, ii va fi transmis un set de instructiuni minime si a fost lasat sa plece. Cazuri similare mai exista in istoria scurta si scrisa a securitatii.

Posibilitatea de a ajunge aproape de Emil H. era atit de importanta, incit cei care i-au dat pasaportul si-au asumat chiar si riscul ca IG sa nu se mai intoarca. Spre usurarea lor s-a intors.

„Micile” amnezii ale lui Grosan

Dupa ce parti din dosarul lui au devenit publice, IG a incercat sa se explice, in scris sau in interviuri sumare, dar moale, neconvingator, cu generaliatati despre raul numit Securitate, resemnat in laitmotivul, „Asta a fost. Am fost „supt vremi””.

N-a fost mai convingator nici cind un prieten bun, un osan de-al lui, l-a implorat sa spuna ce si cum s-a intimplat. N-a trecut de generalitati. In schimb, a inceput să se incurce in explicatii.

Au iesit la iveala nepotriveli in marturii, mici amnezii, sa le zicem asa, pe care putini au fost dispusi sa le vada, in orice caz nu si Stefan Agopian! Mai mult, comparate cu declaraţii si interviuri mai vechi, ghemul de contradictii s-a incilcit si mai mult.

Intr-un interviu din 2007, intitulat vesel, „Am trait perioada comunista la modul ludic, adica rideam tot timpul”, la intrebarea „Ati avut mai multe „contacte” cu Securitatea. Ce s-a intimplat de fapt?”, Ioan Grosan se plaseaza straniu:

„Ce-a avut de fapt Securitatea, nu numai cu mine, ci cu toti cei din generatia mea. Si aici trebuie sa spun ca eu sint alaturi de Sorin Antohi, de Carol Sebastian sau de Cornel Ivanciuc”!!!

Se plaseaza intr-o suita atunci hulita, dar abandoneaza si pista, si marturia. Era alaturi din solidaritate? Se plasa intr-o suita? Nu stim. Nu merge mai departe, dupa care afirma senin.

„Primul contact cu Securitatea l-am avut in ’78, cind am venit in Bucuresti, nu stiu ce maior nu era interesat ca eram profesor, ci ca am contacte cu Casa Scriitorilor”.

Si asta e tot. Nimic despre recrutarea din 1974, nimic despre notele informative date pina in 1978, nimic despre faimoasa si rodnica intilnire cu Securitatea din decembrie 1989, acum dovedite si in buna parte recunoscute de Ioan Grosan.

Interviul poate fi citit aici. Mici amnezii, multe, greu inteles. Si mai greu de acceptat.

Intrebat daca mai stie cam cite informari a dat, Ion Grosan a spus ca ar fi fost „vreo şase-şapte file, în patru ani”. In realitate au fost mai multe. Vreo 38, probabil. Si nu le stim pe toate. Ce s-a publicat in Romania literara a fost un florilegiu. Olografe sau relatate? Una, poate doua scrise de el.

In realiate au fost mai multe. Cu o exceptie, toate semnate cu numele de cod Radu Greceanu. Nu-si aducea aminte numele, ba nici de existenta cadrului didactic despre care a dat prima informare, destul de urita. Si totusi omul a existat, fosti colegi de studenţie l-au tinut minte, a avut de suferit din cauza informatiilor date de sursa Radu Greceanu, dupa cum reiese din documente.

Nu e totul. Dupa primele informatii despre colaborare apărute în presa, inclusiv cu speculatia ca ar fi fost trimis la Paris pentru a-i incadra informativ pe Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca (informatie falsa, tinta lui era alta), Ioan Grosan şi-a relatat povestea colaborarii intr-un interviu siblinic dat ziarului Adevarul din 26 ianuarie a.c.

Intrebat daca a fost contactat dupa reintoarcerea de la Paris, Grosan raspunde cu o seninatate dezarmanta: „Nu, n-au apucat”, deşi stia bine, nu putea sa uite, ca fusese contactat de doi ofiteri de Securitate, carora le relatase cu lux de amanunte şi cu singe rece toate intilnirile avute la Paris, cu un accent deosebit pe intilnirea cu Emil Hurezeanu, la Munchen.

Lapsus? Altceva? Mai grav?

O zi mai tirziu, tot din Adevarul, in editorialul de ramas bun, intitulat fatalist „Supt vremi”, Iona Grosan continua sa danseze pe vulcan. A vorbit despre despre recurtarea din 1973 – 1974, trecuta la pacatele tineretii inocente si despre refuzul de a mai colabora din 1978. Din nou, nimic despre faimoasa intilnire din decembrie 1989.

E drept, probabil ca la ora aceea nu stia nimic despre documentele ce urmau sa apara citeva saptamini mai tirziu in Romania literara, numerele 9 si 10, care aveau sa zdruncine esafodajul explicatiilor lui Ioan Grosan. Si sa-l puna in alta lumina pe scriitorul devenit sursa a Securitatii.

(va urma)

via Alin Fumurescu, de pe Contributors

Citeşte şi
În lunile care urmează, vom vedea modalitatea tipică PSD de a intimida presa. Presa eroică
Conform cifrelor CNSAS, la nivelul administratiei locale au fost deconspirati in total 273 de colaboratori
~WAZ: actionariat schimbat~miliardarii din spatele Gabriel Resources~cum s-a lansat in afaceri Borcica~sare, piper si Elodia~Boc
"Ma intereseza sa stiu in ce masura impostura influenteaza accesul la functii in Romania si
~A murit Parintele Arsenie Papacioc~explozia Europei?~cine furta startul~Romania si Bulgaria, inca doua hidrocentrale~Sean Hoare a
CSJ a respins cererea de rejudecare a dosarului Voiculescu şi a menţinut verdictul de turnător
ÎCCJ a respins ca inadmisibilă contestaţia a senatorului PC Dan Voiculescu contra deciziei prin care
~Elan si Cocos fac afaceri~santaj la Antene: publicitate contra tacere~Felix, turnator orginal Richter~Marian Lupu vrea
Ioan Es Pop era un nume greu in lumea optzecistilor si este jurnalist de cultura.
Indiscutabil, informator a fost. Dar în octombrie – noiembrie '89 a fost sa nu trimis
Share