home CORUPTIE, POLITICA Mulţi şi mizerie. Daniel Florea (PSD) avea 400 de salubrişti la Sectorul 5, neplătiţi 

Mulţi şi mizerie. Daniel Florea (PSD) avea 400 de salubrişti la Sectorul 5, neplătiţi 

Share

Ceea ce a făcut Daniel Florea, fostul primar PSD de la Sectorul 5, demonstrează cum funcţionează bătaia de joc la adresa banului public.

În timp ce angajații companiei Amenajare Edilitară și Salubrizare SA din subordinea Primăriei Sectorului 5 muncesc fără să fie plătiți, directorul spune că Primăria îi interzice accesul în instituție, ca să semneze ordinele de plată, pe motiv că i-a încetat mandatul.

Membrii Consiliului de Administrație, printre care și el, au fost schimbați de către Consiliul Local.

Prefectura a atacat însă în instanță decizia consilierilor locali, așa că schimbarea e suspendată, iar directorul e teoretic în funcție. Între timp, Daniel Florea a pierdut alegerile la Primărie, dar numele viitorului primar rămâne încă incert.

Muncitorii ar fi trebuit să-și primească salariile în 11 septembrie. O parte dintre ei stau în afara Bucureștiului și spun că nu-și mai permit să facă naveta.

În urmă cu două săptămâni, zeci de angajați AES au protestat în fața Primăriei Sectorului 5, iar recent, unii dintre ei au primit un „ajutor” de la primarul Florea, după cum a dezvăluit Libertatea.

”Nu pot face nimic dacă nu pot intra în primărie. Ce să fac, să sustrag documente?”, se plânge Marian Lupașcu, directorul companiei de salubrizare. Contactat de Libertatea, acesta susține că de vină pentru situația în care se află acum muncitorii sunt oamenii primarului Florea, care ”au ambiții personale”.

Share