home CORUPTIE, POLITICA Bolojan către Lasconi: Câmpulung Muscel, bugetul de salarii al Primăriei mai mare ca la Oradea

Bolojan către Lasconi: Câmpulung Muscel, bugetul de salarii al Primăriei mai mare ca la Oradea

Share

Ilie Bolojan, fostul primar al Oradei, îi explică Elenei Lasconi ce pacoste cu clopoţei a preluat de la administraţia PSD.

Elena Lasconi, noul primar ales al orașului Câmpulung Muscel, a explicat, la Digi24, cum vede administrația locală și ce dorește să schimbe în cadrul Primăriei. Ea spune că au fost făcute angajări “pe bază de pliculeț, nepotisme”.

„Sunt o grămadă de fini, de cuscrii și se moștenesc funcțiile”, a mai afirmat aceasta. Ilie Bolojan, actual primar al orașului Oradea și noul președinte ales al Consiliului Județean Bihor, a sfătuit-o pe Elena Lasconi să-și administreze cu atenție veniturile și bugetul, astfel încât să poată face investiții.

Noul edil ales din Câmpulung Muscel spune că primăria pe care o va conduce are un buget de 20 de milioane de euro, din care 14 milioane de euro se duc pe salariile angajaților.

Bolojan a precizat că acest buget al salariilor este mai mare decât cel al Primăriei Oradea, care are un număr mai mare de locuitori, 200.000.

Elena Lasconi, primarul ales al orașului Câmpulung Muscel: „Primul lucru pe care o să-l fac va trebui să vorbesc cu toți angajații Primăriei, să-i cunosc. Contactele mele cu angajații Primăriei au fost la fel ca ale oricărui cetățean și nu mi-a plăcut să mă duc să plătesc taxe și să văd figuri încruntate și supărate, de parcă cine știe ce rău le-am făcut.

Lucrurile astea ar trebui să se schimbe. În primul rând, angajații Primăriei ar trebui să-i aștepte pe oameni cu zâmbetul pe buze, ca să nu mai spun că toți cei care lucrează în primărie ar trebui să fie niște oameni profesioniști, nu așa cum s-a întâmplat până acum, angajări făcute pe bază de pliculeț, nepotisme, sunt o grămadă de fini, de cuscri și se moștenesc funcțiile din Primăria din Câmpulung.

Dacă iese cineva la pensie, vezi că trebuie să vină fiul sau nepotul, sau finul. Lucrurile astea trebuie să se schimbe. Cei care sunt de bună-credință vor găsi în mine un partener.

În funcția de primar, mă simt lider, dar la început o să fiu și manager. Îmi doresc foarte mult să avem la Câmpulung un city manager, care preia foarte mult din ceea ce face primarul în momentul de față. Avem exemple foarte bune în țară.

Există city manageri foarte buni la Alba Iulia, la Sinaia. Îmi doresc să avem un om profesionist și să lucrăm în echipă. Dar primarul este, din punctul meu de vedere, vizionarul.

Unde vrei să ajungi cu Câmpulungul și să fii înconjurat de oameni profesioniști care să fie foarte bine pregătiți pe felia lui, a fiecăruia în parte.

Primarul nu este un vătaf și orașul nu este tarlaua lui, nu este moșia lui, nu este ceva moștenit. Asta am simțit că se întâmplă în foarte multe localități din România.

Primarul este practic angajat, prin vot, de către cetățeni, pentru a-i reprezenta cu mândrie și pentru a cheltui banul public pe lucruri care îl interesează pe cetățean. Asta le-am explicat oamenilor și au înțeles”.

Ilie Bolojan: Dacă nu ai venituri, atunci nu este ușor să schimbi total fața unui oraș
Primarul Oradiei, Ilie Bolojan, a declarat că gestionarea strictă a banilor pe care un oraș îi are la dispoziție este, deși o măsură nepopulară la început, necesară pentru a obține schimbarea dorită.

Claudiu Pândaru, jurnalist Digi24: Poate un primar, cum este, spre exemplu, doamna Elena Lasconi, să facă schimbări majore în orașul pe care îl conduce, fără un parteneriat cu Consiliul Județean?

Ilie Bolojan, președinte ales al CJ Bihor: “Dacă orașul nu are venituri, atunci nu este ușor să schimbi total fața unui oraș. Vrei nu vrei, pentru a putea realiza investiții care să creeze condiții mai bune pentru oameni ai nevoie de bani sau fonduri europene sau bani guvernamentali sau resursele tale mult mai bine gospodărite. Îi recomand să facă o analiză la sânge a cheltuielilor publice, a organigramei, a nivelului de salarizare, pe ce se duc banii, a nivelului de venituri, pentru că trebuie să-ți consolidezi veniturile. E recomandat să ai o colaborare cu Consiliul Județean”.

Claudiu Pândaru: Care e radiografia orașului dumneavoastră, doamnă Lasconi, aplicând această grilă?

Elena Lasconi, primarul ales al orașului Câmpulung Muscel: “Sunt lucruri care se pot face. Domnul Bolojan a avut avantajul că avea majoritate PNL. E o dramă ce se întâmplă în Câmpulung. Nu prea sunt investitori. Asta e o mare problemă, pentru că o treime din locuitorii Câmpulungului au plecat care încotro, în străinătate, în țară și la muncă, pentru că aici nu există alternative.

Există și oameni de afaceri de aici care se descurcă foarte bine, pentru că ei au atras foarte multe fonduri europene. Dar nimeni nu i-a sprijinit și au făcut de capul lor. Au creat câteva locuri de muncă, dar asta este marea problemă, locurile de muncă.

E un buget de vreo 20 de milioane de euro pentru Câmpulung. Din aceștia, 14 milioane se duc pe salarii, deci rămân practic 6 milioane de euro”.

Elena Lasconi, primarul ales al orașului Câmpulung Muscel: “Primăria plus societățile din subordine au vreo 455 de angajați, enorm mi se pare. La capitolul fonduri europene…e aproape zero.

Sunt doar niște fonduri europene luate pe POCU în anii trecuți, în care s-au aruncat cu niște bani pentru pregătirea unor persoane defavorizate care nu au fost angajate. În disperare de cauză au căutat 500 de oameni care să se înscrie repede, pentru că altfel pierdeau acești bani europeni.

Banii europeni nu s-au folosit pentru a face ceva concret în oraș. Câmpulungul este unul dintre cele mai vechi orașe din țară și are clădiri istorice care sunt în paragină. În hotelul regal, care e un Negresco la scară mai mică, cresc copaci.

E foarte trist. Eu sunt absolut sigură că se poate face. Știu că e mult mai ușor cu sprijin de la Consiliul Județean. Sunt și eu un om foarte hotărât și mă voi duce să deschid și cu capul ușile Consiliului Județean”.

Share