Pentru ca mi-am propus sa tratez acest subiect, am fost obligat sa ma uit la clipul pe
care l-am postat, cu Miss Busty la Happy Hour. La finalul urmaririi oribilitatii de mai sus, am simtit ca mi-a intrat cineva in cap cu briciul si mi-a extirpat bucati din creier.
Am simtit nevoia sa impartasesc acest sentiment al meu, pentru a reveni la normal. Pro TV este un post de televiziune unde, dupa opinia mea, e cea mai mare concentratie de profesionisti de televiziune din tv-ul romanesc.
Dar politica acestui post de televiziune este crunta si nemiloasa. Brandusa Armanca il lauda pe Cristi Leonte, intr-o postare a ei de pe Contributors. Are dreptate. Leo nu este singurul foarte bun de la ProTV.
Problema este ca baietii astia citesc prea mult teoria raderii creierului telespectatorului pentru a face rating. Si atunci ofera retete de oribilitate televizionistica. Precum acest episod mamaro-scatofilic din Happy Hour.
Urmatorul lucru pe care il vor face, logic, va fi sa-l cheme pe omul care intr-adevar sparge nuci de cocos cu testiculele. Si da, are trei. Astfel de mascarici, sclavii propriilor lor diformitati, ori informitati, ori ciudatenii de circ se gasesc din plin pe un anumit gen de televiziune populara, de sorginte nord-americana.
Ei nu sunt o noutate. Mai tineti minte rolul jucat de Anthony Quinn in „La Strada” de Federico Fellini? Oameni care rup lanturi, inghit foc, inghit sabii, ori poate femei care sparg lucruri cu sanii lor monstruosi, pe care-i folosesc ca pe ciocane, ori altii care sparg nuci de cocos cu testiculele sunt tipici circului de milenii intregi.
Iar circul e o distractie, stim bine, pentru toata lumea. Populara. (Lume, lume, Vino sa vezi femeia vampa / Care bea petrol din lampa / Vino sa vezi hipnotizatorul de orbi)
Problema este: cat de jos cobori in latrina pentru nenorocitul asta de rating, pentru blestemata asta de audienta? Ce esti dispus sa faci? Ce esti capabil sa scoti din latrina, dupa ce ai bagat mana adanc in ea, ridicand deasupra capului triumfator, victorios?
Si pe urma mai este inca un lucru: cand te lansezi odata, pe tobogan, in latrina si iesi de-acolo cu excrementul in mana odata, aratandu-l la public, pentru ca pe asta iti iei banii, mai ai o scuza.
Intrebarea care se pune este: cat de mult poti sa suporti sa tot cobori pe tobogan in latrina si sa scatofilezi realitatea? Si mai este una: cat de mult te poti astfel suporta pe tine?
Pentru ca, da, cand iesi din latrina poate ca te asteapta o masina tare si un cont gras. Dar mai are legatura masina pe care o conduci, ori contul gras cu tine, asa dezumanizat cum esti de atata trai din produsele defecatiei umane?
