home CORUPTIE, POLITICA Mihai Fifor (PSD) candidează la Primăria Arad camuflat sub fantoşa PSLC

Mihai Fifor (PSD) candidează la Primăria Arad camuflat sub fantoşa PSLC

Share

Apariţia camuflajului PSLC, în cazul lui Mihai Fifor, ne duce cu gândul la camuflarea lui Robert Negoiţă sub altă fantoşă, a unui partid-fantomă născocit la Sector 3.

PSLC înseamnă Platforma Social-Liberal Creştină. Un fel de tort cu porumb, muştar şi zahăr candel.

Aţi văzut vreun atac al PSD la adre acestuia, în afar hăuliturilor lui Aurelian Bădulescu? La fel şi cu cazul lui Fifor, care evident că nu are nici o şansă cu arădenii.

Mihai Fifor a fost supranumit, pentru năzdrăvăniile pe care le emitea când era ministrul Apărării, Ali Comicul, o denaturare de la Ali Chimicul, ministrul irakian al Apărării în Reginul Saddam Hussein, numit aşa pentru un atac chimic criminal asupra iranienilor.

Candidaţilor PSD le este ruşine de sigla PSD şi inventează alianţe locale cu partidele satelit pentru a părea că vin din partea unor noi formaţiuni. Un astfel de caz este al lui Mihai Fifor, fost ministru şi secretar general al PSD.

Pesedistul Fifor va candida pentru Primăria Arad în numele PSLC. PSLC este o alianţă cu ALDE şi PNŢCD, două formaţiuni fantomatice, care se mişcă sub radar, de patru ani, în trena PSD.

”Platforma Social-Liberal Creştină (PSLC) este numele alianţei electorale pe care am semnat-o astăzi cu liderii ALDE şi PNŢCD. O decizie pe care am luat-o în forul de conducere al PSD Arad, fiind susţinut de colegii mei, deputatul Florin Tripa – preşedinte executiv al partidului, Eusebiu Pistru – vicepreşedinte PSD şi preşedintele organizaţiei municipale a PSD Arad, Ilie Chesa”, a scris Mihai Fifor, preşedinte PSD Arad.

Fifor a inventat şi o siglă nouă pentru afişele sale, astfel încât să nu apară cei trei trandafiri ai PSD. „O salată cu de toate! Au mai rămas câteva litere în alfabet, nu e păcat de ele?”, a comentat Viorela Pantiş, pe Facebook.

După încarcerarea lui Liviu Dragnea şi înfrângerea de la prezidenţiale, mai mulţi lideri ai PSD au luat în calcul schimbarea denumirii partidului.

„Trebuie să ne gândim şi la acest aspect – culoarea, rebranduirea partidului său vom face alianţe. Deocamdată, e mai important să nu mai fim izolaţi pe eşichierul politic. Pentru că noi, pe stânga, suntem izolaţi şi ar trebui să ieşim din această izolare, să începem să facem alianţe. (…)

Personal, din punct de vedere al zonei aceasta, de Braşov, cred că ar trebui şi o regândire a culorii, nu ştiu dacă a numelui, păstrarea trandafirilor – pentru că aceştia reprezintă putere, forţă. Dar, toate acestea după o bună analiză, puncte tari, puncte slabe, o verificare a impactului ”, a declarat şeful PSD Braşov, Marius Dunca, în noiembrie 2019.

 

Share