MicrosoftGate. Primii nouă din mai mulţi (revista presei)

Share

MiscrosoftGate. Primii nouă din mai mulţi (revista presei)MicrosoftGate este începutul sfârşitului corupţilor din clasa politică. Primii nouă cercetaţi, pentru care se cere aviz de urmărire penală, sunt (aproape) din toate partidele. Următorii ce vor intra la tăietoare sunt distribuiţi cam tot la fel, aşa că efectul va fi năucitor pentru PSD, în plină campanie. Este debutul Operaţiunii „Octombrie Roşu”, al cărei nucleu dur este, dincolo de MicrosoftGate, Dosarul EADS.

În MicrosoftGate, despre care scrie toată presa, inclusiv Adevărul, s-au manifestat deja, foarte revoltaţi, Ecaterina Andronescu şi Sandu Athanasiu. Ambilor nici gur-a flori nu le-a mirosit. Sunt oameni integri. Te uiţi la faţa lor. Câtă putere de disimulare! Dar deocamdată să-i credem, există prezumpţia de nevinovăţie.

S-au activat senatorul pneumatic Ilie Năstase (înlocuitorul de Dan Voiculescu în Parlament, membru PC) şi Medelin, prietenul lăutarilor vechi şi noi. Ambii au făcutără o plângere penală legată de cazul lui Robert Turcescu, conform Curentul. „– Bună ziua, moş Bodrângă! Ce-ai în plasă? – Ia, mă duc la dispensar. – Câţi ani ani? – Gută.”

În Sectorul 3, Liviu Negoiţă a construit, a reparat, a meşterit, apoi i-a lăsat urmaşului său un sector să trebuiască doar să uzi gazonul. Dar nu, Robert Negoiţă, gospodar, nu se lasă. Repară şcoli, preţ de 200 de milioane de lei. Printre beneficiarii contractelor e un băiat din Lotul Radu Mazăre, conform EvZ.

La Organizaţia Naţiunilor Unite, R. Moldova a cerut Rusiei să-şi retragă trupele din Rusia, explică Bursa. Problema e că nici Rusia, nici SUA şi în general nimeni nu prea mai ţine cont de ONU, care a devenit o cantină de lux, cu sală de conferinţe. Lăudabil gestul de verticalitate al R. Moldova. Rusia va fi năprasnică, atunci când va intra cu omuleţii verzi peste Nistru.

UE nu este pregătită să facă faţă terorismului, relevă un studiu al armatei norvegiene, citat de Curierul naţional. Ideea este că, prin însăşi structura sa de drepturi şi libertăţi, care face parte din însăşi natura sa organizatorică, UE e vulnerabilă, ca orice stat democratic sau uniunea de state democratice. Bine că o spune cineva. Tragedii vor mai fi.

O tragedie se petrece acum cu Ungaria, ce demonstrează încă o dată că nu are tradiţie democratică, ci numai central-europeană: Orban a semnat cu Gazprom să ia mai multe gaze, atrage atenţia Puterea.

Moscova nu stă. Sintagma „Marea Neagră, lac rusesc”, folosită de Traian Băsescu, devine tot mai verosimilă. Putin doreşte să continue înarmarea Rusiei la câteva sute de kilometri de noi, informează România liberă, şi ridică în continuare, prin aceasta, gradul de alertă NATO în regiune.

Share

2 thoughts on “MicrosoftGate. Primii nouă din mai mulţi (revista presei)”

  1. Daca inteleg eu bine (Adevarul) : Microsoft a acordat discount Guvernului roman (tinand cont si de scopul educativ al utilizarii softului) , firma intermediara Fujitsu Siemens si-a oprit acest discount , ministerele implicate au cumparat softul la pret integral. Dar persoanele implicate nu „au avut noroc in viata” , unul de la firma s-a autodenuntat (dintr-un motiv care-mi scapa , poate ca are mustrari de constiinta …).
    Europarlamentarul din Panciu cap de lista.
    Unii din cei noua nu sunt acuzati de mita , poate ca au semnat ca primarul !

    MR

  2. Microsoft Gate nu este nici un …microb , nici un virus , cu atat mai putin o ….G E N A ! ! !
    Cum sa schimbe la nivel G E N E T I C coruptia , hotia asa tam-nesam , chiar daca provine din SUA ! ! !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.