home MASS MEDIA MediaSind cere demiterea directorului de la Radio Oltenia – Craiova

MediaSind cere demiterea directorului de la Radio Oltenia – Craiova

Share

Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind  –  filiala Radio România condamnă abuzurile directorului Studioului Teritorial Craiova din Societatea Română de Radiodifuziune – Radio Oltenia – Craiova, Alexandru Mogoşeanu, împotriva angajaţilor instituţiei.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Stilul dictatorial în care acesta  înţelege să conducă unul dintre cele mai prestigioase instituţii locale de media, abuzurile şi încălcările drepturilor angajaţilor acestei staţii trebuie să înceteze. Din cauza lipsei de respect şi a lipsei de  profesionalism de care dă dovadă managerul instituţiei, angajaţii Radio Oltenia – Craiova nu şi-au încasat zilele trecute salariile la data prevăzută în Contractul Colectiv de Muncă din SRR. Desele încălcări ale legii în Radio Oltenia impun demiterea de urgență a conducerii studioului local.

De asemenea, tot  zilele trecute, acelaşi manager a produs instituţiei grave prejudicii de imagine în urma organizării unui concurs de angajare pentru mai multe posturi de reporter. Potrivit Contestaţiei depuse de către candidata  Luiza Gheorghiţa Paraschivu, jurnalist cu peste 15 ani de experienţă în presă și membru MediaSind, directorul Alexandru Mogoşeanu, în calitate de preşedinte al comisiei de concurs, a pus nişte întrebări  care nu aveau legătură cu modul de organizare a unui concurs într-o instituţie de media. Totodată, în sesizarea membrului nostru de sindicat se arată că președintele comisiei  a avut  o atitudine zeflemitoare și umilitoare  la adresa candidatei:

– ”Unde lucrează soțul?”, “Cine ține banii în casă?”, “Soțul tău are vreodată dreptate?” – întrebări ce apreciez că încalcă prevederile art. 23 alin (6) din OPDG 193/22.02.2019 privind starea materială și pe care le consider lipsite de relevanță în contextul interviului de angajare;

– Mi s-a cerut să numesc “câte un defect al fiecărui membru din comisia de concurs” și să spun o poezie – consider că aceste cerințe nu au nicio legătură cu criteriile prevăzute la art.23 alin.(2) din din OPDG 193/22.02.2019

– Mi s-a cerut să enunț motivele personale care m-au determinat să schimb un loc de muncă anterior. Am explicat că aceste aspecte țin de viața personală, așa că am refuzat să răspund. Atitudinea mea a stârnit nervozitatea președintelui comisiei de concurs care a ridicat tonul la mine- atitudine pe care o consider total nepotrivită pentru un reprezentant al unei instituții publice și nejustificată în cadrul unui concurs de angajare

– Unul dintre membrii comisiei mi-a cerut să realizez un interviu cu managerul Radio Oltenia Craiova, președintele comisiei de concurs. În acest context, la întrebarea ” Ce sfaturi le-ați da tinerilor jurnaliști care vor face parte din echipa Radio Oltenia Craiova ?” răspunsul primit a fost : “Nu e treaba ta , nu e cazul tău !”  Prin acest răspuns și ținând cont de faptul că nu eram ultima candidată ce trebuia evaluată la proba Interviu, consider că președintele comisiei, în mod direct, a influențat membrii comisiei și s-a antepronunțat privind rezultatul concursului.

Menționez că acest concurs s-a desfășurat în lipsa unui reprezentant sindical. Pe toată durata examinării mele în cadrul probei Interviu, managerul instituției- președintele comisiei de concurs, a avut o atitudine zeflemitoare, total nepotrivită și care încalcă normele deontologice – aproape tot timpul a ridicat tonul la mine, m-a catalogat ca fiind „ o tocilară” , „ fricoasă”, „lipsită de imaginație” . Toată această atitudine o consider de natură a mă hărțui, umili și a-mi aduce atingere imaginii publice într-un spațiu public. De asemenea, evaluarea mea în cadrul probei Interviu s-a realizat „ într-un nor negru” de fum de țigară. Președintele comisiei de concurs și alți doi membri au fumat pe toată durata desfășurării probei.

Toate cele menționate mai sus le consider abateri grave în organizarea  acestui concurs, dar și în activitatea instituției. În plus, consider că există vicii de procedură în OPDG 193/22.02.2019, așa că vă rog să mă sprijiniți pentru a anula în instanță acest document. – se arată în sesizarea trimisă SRJ MediaSind de către Luiza Gheorghița Paraschivu.

Având în vedere aceste abuzuri incompatibile cu funcţia de manager într-o instituţie publică de media, Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind  –  Filiala Radio România solicită preşedintelui –  director general Georgică Severin şi membrilor Consiliului de Administraţie demiterea urgentă din funcţie a directorului studioului local al SRR, Radio Oltenia- Craiova, Alexandru Mogoşeanu şi sancţionarea acestuia pentru prejudiciile produse angajaţilor şi imaginii instituţiei. De asemenea, MediaSind- Radio România solicită admiterea de către SRR a contestației depuse de membrul nostru de sindicat şi prezentarea de scuze publice tuturor candidaţilor care au fost umiliţi de directorul Radio Oltenia-Craiova.

SRJ MediaSind  – Filiala Radio România
Biroul Executiv
Bucureşti, 19 august 2019

Citeşte şi
Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind, prin Filiala Radio România, îşi exprimă îngrijorarea faţă de intenţia
Federaţia FAIR-MediaSind, singura organizaţie reprezentativă la nivel de sector cultură şi mass-media, conform sentinţei TMB
După pierderea reprezentativităţii la nivelul SRTV, prin plecarea masivă a membrilor către MediaSind TVR, din
Organizaţia MediaSind din TVR convoacă Adunarea Generală Extraordinară pentru depunerea de plângeri penale împotriva conducerii
Adunarea Generală Extraordinară a Sindicatului Român al Jurnaliștilor MediaSind, întrunită astăzi, 11 iulie 2019, a
Biroul Executiv Naţional al Sindicatului Român al Jurnaliștilor MediaSind întrunit astăzi, 1 iulie 2019, a
Către Partidul Social Democrat, Doamnei Viorica Dăncilă, Președinte interimar Retrageți sprijinul politic acordat șefei TVR!
Al 30-lea Congres al celei mai mari organizaţii a jurnaliştilor din lume, FIJ (Federaţia Internaţională
În urma Protocolului încheiat astăzi, 30 mai 2019, cu reprezentanții companiei Direct Booking, membrii Sindicatului
Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind împreună cu filiala sa din Societatea Română de Televiziune, MediaSind
Share