Criza de comunicare şi conflictul de interese din interiorul USL par să ducă iremediabil, în acest moment, la ruperea Uniunii.
Ponta nu mai coabitează nici cu Băsescu, nici cu Crin Antonescu şi PNL, ba, mai mult, în acest moment limbajul politic critic folosit de Băsescu în privinţa lui Victor Ponta pare să-l fi impregnat şi pe Antonescu, care a devenit un soi de lider politic USL în opoziţie cu coaliţia la guvernare din care face parte.
Se prea poate ca în perioada următoare să asistăm la splitarea USL în două facţiuni: una aflată în opoziţie – PNL, care o va critica vehement pe cea aflată la putere, formată din restul componentelor politice ale Uniunii.
Liderii formaţiunilor de centru-dreapta nu trebuie să se bucure de această evoluţie: gălăgia politică pe care o vor face aripile USL, dacă ruperea va continua şi va deveni real politik, va fi atât de mare, că acţiunile centrului-dreapta vor risca să nici nu mai penetreze la electorat.
Tehnica aceasta a USL (dacă ea e cu adevărat tehnică, şi nu conflict în stare pură) o numeam cu un prieten vechi, în anii trecuţi, „împrăştierea în trăgători”. În acest caz, ne facem că suntem în tabere opuse, unul se duce în Opoziţie şi-l critică pe celălalt, care răspunde. Şi tot aşa.
Defapt, când între Crin şi Ponta domneau armonia şi concordia, Antonescu a vorbit în mod repetat despre dorinţa USL de a fi tot ea şi Putere, şi Opoziţie, şi Stânga, şi Dreapta, pentru a face să dispară complet „flagelul PDL”.
Ceea ce se petrece acum poate fi foarte bine o orchestrare în bună înţelegere a acestui plan de acaparare a întregului spectru politic, pentru remafiotizarea întregii clase politice şi recâştigarea ei în totalitate de către actorii Sistemului Ticăloşit, ce continuă să uneltească din penumbră.
Anul viitor avem alegeri prezidenţiale. Continuăm să afirmăm că, din acest punct de vedere, cea mai bună soluţie pentru centru-dreapta ar fi ca USL să rămână in integrum la putere şi Crin Antonescu să fie candidatul unic al USL la Preşedinţie.
Altfel, România riscă să se afle într-o situaţie de genul celei din anul 2000, când a avut de ales între un extremist de dreapta, Vadim, şi un ponderat (aparent, comparativ cu Goarna Carpaţilor CVT) de stânga, Iliescu.
Rolul extremistului pare a fi de data aceasta arvunit de către Crin Antonescu, iar cel al ponderatului înţelepţit în ale politicii îi va aparţine lui Victor Ponta. Chiar dacă dreapta va reuşi să-şi aleagă un candidat bun la Preşedinţie (credem că cel mai potrivit este, fără putinţă de tăgadă, Mihai Răzvan Ungureanu), ea şi acesta vor avea o mare problemă de marketing politic la un electorat zăpăcit complet.
În panarama continuă dintre Crin şi Ponta, contracandidaţi la cea mai înaltă funcţie în stat, intelectualul MRU va putea fi cu uşurinţă eclipsat. Dacă se clasează pe locul al treilea în voturi la scrutin, ne aşteaptă ani grei.