Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a devenit în ultima vreme isteroid-expresiv şi îşi decorează declaraţiile populiste cu intonaţii demne de avocaţii pledanţi din Marea Britanie victoriană.
Ciolacu a declarat că pensiile speciale ar trebuie impozitate progresiv, în funcție de venit, cu toate că CCR deja a stopat odată acest gen de iniţiative legislative.
Liderul PSD a mai spus că s-a „săturat la fiecare discuție să apară tot felul de tiriplici, care vin și-și dau cu părerea, după ce au distrus România, și să spună ce se întâmplă și cum creionează ei viitorul luminos și cât de bună este cota unică”.
În mod evident, „tiriplicii” la care face referire sunt Florin Cîţu.
„Ne dorim o societate normală, justă, sau vom continua să fim pompierii de serviciu. Eu și PSD nu ne dorim. Sau să facem parte dintr-o coaliție în care venim cu programe pe termen scurt, mediu și pe termen lung, ceva predictibil și discutat cu toată lumea, fără să impunem noi PSD sau PNL ceva.
M-am săturat. S-au rezolvat pensiile speciale în 30 de zile. Eu n-am pensie specială. Cred că în zona de pensii speciale trebuie venită cu o impozitare progresivă în funcție de venit și să închidem acest subiect în România.
M-am săturat la fiecare discuție să apară tot felul de tiriplici care vin și-și dau cu părerea după ce au distrus România și să spună ce se întâmplă și cum creionează ei viitorul luminos și cât de bună este cota unică, care nu mai există în România. E o mutație cu excepții.
Invit pe toți partenerii, să ne așezăm la masă cu toți specialiștii, cu ministrul Finanțelor. Este timp. Stăm o săptămână dacă este nevoie, 12 ore pe zi și închidem și ieșim cu ceva. Ce facem pe termen scurt, ce facem pe termen mediu și cum va arăta România în viitor.
Nu sunt pompier de serviciu. Am fost pompier după două guvernări de dreapta dezastruoase. Domnul ministru al Finanțelor are deja o propunere pe care o va face în coaliție.
Sunt ferm convins în continuare că nu vorbim de o rupere a coaliției. Sunt ferm convins că trebuie să fim mai atenți la anumite declarații și să ne reașezăm la masă și să venim cu cele mai bune soluții așteptate de români”, a declarat Marcel Ciolacu, la sediul PSD.
De unde porneşte tot? Florin Cîţu e cel făcut tiriplici de Marcel Ciolacu
Președintele Senatului, Florin Cîțu, a scris pe Instagram că lansează „o provocare pentru Marcel Ciolacu”.
„Să scazi taxele și totuși să crești veniturile la buget, ca procent din PIB, așa cum am făcut noi, liberalii, în 2020 și 2021. PNL poate. Garantez. Cu mandatele pe masă?”, arată mesajul lui Cîțu.
Partidul Social Democrat a propus un nou sistem fiscal, chipurile, „bazat pe echitate și solidaritate socială”.
Acestea includ supraimpozitarea salariilor mari și a pensiilor speciale, deduceri fiscale pentru salariile mici și o contribuție pentru sănătate și educație din partea firmelor mari.
Politica fiscală nu se face ca la „piaţă”, cu „ţopăieli fiscale”, aşa cum au făcut „Dragnea şi Ponta şi au distrus economia”, ci cu strategie şi viziune pe termen lung, a declarat preşedintele Senatului, Florin Cîţu.
El a criticat propunerile venite dinspre PSD, dar și lipsa unui plan pentru reducerea inflației.
Premierul Nicolae Ciucă a dat o replică dură propunerilor PSD privind politica fiscală, spunând că astfel de măsuri luate acum ar putea aduce, „într-un an sau doi, probleme de două ori mai mari”.
Șeful guvernului arată și că unele propuneri ar putea fi neconstituționale și declară că PNL nu va susține „măsuri neconstituționale, impozite peste noapte, taxe și poveri pe companii și mediul de afaceri”.
PSD a anunțat vineri că în Coaliție s-a convenit aplicarea unui sistem progresiv de deduceri pentru salariile sub 4.500 de lei și le-a cerut partenerilor de guvernare să accepte și celelalte măsuri propuse, printre care impozitarea salariilor mari din sistemul bugetar și a pensiilor speciale.