Florin Cîţu: PSD ar trebui să tacă câţiva ani de-acum înainte

Share

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a afirmat că, atunci când vine vorba de domenii precum Justiţia, Economia şi Finanţele, PSD ar trebui să tacă ani de zile, de acum înainte, aşa ar fi de bun simţ.

El a mai spus că, în cazul în care ar decide din companii sau investitori să plece din România, dacă de la 1 iulie PSD ar impune taxele pe care le are în plan, atunci nu i-ar învinovăţi pe cei din sectorul privat, faţă de care social-democraţii duc un atac furibund.

„Ştiţi foarte bine că de la 1 aprilie eu nu am mai participat la nicio discuţie la coaliţie, deci chiar nu ştiu ce se discută în coaliţia de guvernare despre fiscalitate.

Noi toţi aflăm informaţii din spaţiul public. Nu am eu personal informaţii la prima mână. Eu cred că orice român de bun simţ gândeşte la fel ca mine.

Când e vorba de două domenii – Justiţie şi Economie, Finanţe, PSD ar trebui să tacă câţiva ani de zile de acum înainte.

Deci aici cred că sunt în asentimentul tuturor românilor când spun aşa ceva. Din primul moment în care PSD a venit la guvernare a început un atac furibund la sectorul privat.

L-am oprit cât am putut, dar văd că acest atac continuă cu termene limită şi este clar că nu se vor opri”, a afirmat Florin Cîţu, la Parlament.

El a mai spus că PSD sfidează deja orice bun simţ.

„Eu mă uit la oamenii din sectorul privat, mă gândesc la cei care stau în fiecare zi şi îşi asumă riscuri. Eu nu aş învinovăţi pe nimeni dintre companii, dintre investitori care ar decide să plece din România, dacă de la 1 iulie reuşeşte PSD să impună aceste taxe.

Eu nu aş învinovăţi pe nimeni, aş înţelege foarte bine dacă vor să plece. E ok. Pentru tupeul deja sfidează orice bun simţ. Repet, două domenii – justiţie şi economie ar trebui să fie ignorate de PSD”, a completat Cîţu, conform News.ro.

Share