home CORUPTIE, POLITICA Lia Savonea încă rămâne preşedinte CSM, după un triplu balotaj

Lia Savonea încă rămâne preşedinte CSM, după un triplu balotaj

Share

Lia Savonea a rămas preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii până la următorul vot pentru alegerea noului preşedinte al instituţiei.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Au fost trei balotaje succesive, în care noua propunere a Secţiei pentru judecători a CSM a obţinut, de fiecare dată, noua voturi “pentru” şi nouă “contra”.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a organizat alegeri pentru conducerea forului de anul viitor. Surse din sistemul judiciar au precizat pentru G4Media.ro că judecătoarea Nicoleta Țînț avea cele mai mari șanse să fie votată ca președinte al CSM.

Cine este Nicoleta Țînț

Țînț este considerată apropiată de Lia Savonea, alături de judecătoarele Gabriela Baltag, Simona Marcu, Evelina Oprina și Mariana Ghena. Nicoleta Țînț, de la Curtea de Apel Brașov, este membru al CSM din ianuarie 2017.

Favorită pentru preluarea funcției de vicepreședinte al CSM este procuroarea Tatiana Toader, au mai precizat sursele citate. Membrii CSM au mandat de câte șase ani, în timp ce președintele și vicepreședintele forului, de câte un an.

Lia Savonea, unul dintre cei mai controversați președinți al Consiliului Superior al Magistraturii, a fost șefa Curții de Apel București și este soția avocatului Mihai Savonea, fost coleg de cabinet al lui Cătalin Voicu (condamnat definitiv în două dosare penale).

În mandatul de la CSM, Savonea a fost într-un conflict permanent cu o parte a membrilor Consiliului, printre care cu fostul președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Cristina Tarcea și cu fostul ministru al Justiției Ana Birchall. Tot Lia Savonea este cea care a susținut numirea Corinei Corbu la șefia Instanței Supreme.

Share