home ECONOMIE Leonardo Badea (BNR): Incertitudinea privind evoluţiile pandemice este foarte mare

Leonardo Badea (BNR): Incertitudinea privind evoluţiile pandemice este foarte mare

Share

Leonardo Badea, viceguvernator BNR, spune că incertitudinea privind evoluţiile pandemice este foarte mare; iar Banca Naţională e pregatită să acţioneze suplimentar.

Banca Naţională a României este pregătită să acţioneze suplimentar în mod adecvat ţinând seama de conjunctura macro-economică şi evoluţia anticipată a inflaţiei, în funcţie de evoluţiile economiei româneşti şi ale mediului extern, în special ale economiilor europene, a declarat Leonardo Badea – viceguvernator BNR, în dezbaterea online organizată de DC Media Group: “Upgrade România – Planul de repornire a economiei”.

“Există, în continuare, un nivel ridicat de incertitudine în ceea ce priveşte dezvoltarea crizei sanitare şi crizei economice. Din această perspectivă credem că şi în România este valabilă o concluzie similară celei rezultate din evaluarea Băncii Centrale Europene, publicată în urmă cu doar câteva zile, care arăta că există temeri clare de redresare economică, dar cu toate acestea incertitudinea privind evoluţiile pandemice şi modul în care această evoluţie va fi redusă este foarte mare. În funcţie de evoluţiile economiei româneşti şi ale mediului extern, în special al economiilor europene, Banca Naţională este pregătită să acţioneze suplimentar în mod adecvat ţinând seama de conjunctura macro-economică şi evoluţia anticipată a inflaţiei”, a afirmat Badea.

Acesta a susţinut ideea că România are nevoie de un proiect naţional care ar permite menţinerea ratingului de ţară şi aprecierea din partea instituţiilor internaţionale.

“Instituţiile internaţionale au văzut modul în care noi am răspuns şi cred că a fost unanim apreciat echilibrul de către toate agenţiile internaţionale de rating, echilibrul de care Banca Naţională a dat dovadă şi modul în care a gestionat această situaţie.

Noi sperăm ca, şi pe viitor, să reuşim să asigurăm această credibilitate în traiectoria economică corectă a României, dar este nevoie de un proiect naţional şi este nevoie de mai mult decât avem acum.

Este nevoie să participăm cu toţii la o astfel de acţiune care ne-ar permite să menţinem ratingul de ţară şi să menţinem aprecierea din partea instituţiilor internaţionale. Eu cred că toate măsurile luate până acum în legătură cu sectorul bancar şi care au avut succes în a contribui la ameliorarea efectelor crizei, atât la populaţie, cât la companii, nu diminuează în niciun fel preocuparea noastră cu privire la ceea ce se va întâmpla în lunile următoare”, a menţionat oficialul BNR.

Share