În seara votului din 23 iunie, cel mai informat fost președinte român, Traian Băsescu, anunța sentențios pe un post de televiziune că nu va fi nici un Brexit. Și totuși a fost. A doua zi, pe malurile Dâmboviței a început un cor de lamentații funeste și vituperări apocaliptice pe seama britanicilor: că ce prostie uriașă au făcut, că ce rău o să le fie și că, implicit, ce rău o să ne fie, dat fiind că Europa e pe făraș.
Soliști atoateștiutori și cu opinii ferme, de toate culorile politice și din toate redacțiile, s-au întrecut în a risipi năuceala românului telespectator sau cititor de Internet evidențiind prostia alegătorului britanic, inconștiența primului ministru și a politicienilor de pe malurile Tamisei și, în general, faptul că va fi vai de capul lui de Albion perfid.
Și totuși, înainte de a-i judeca atât de aspru și pe un ton de superioritate pe britanici pentru votul lor, să nu uităm faptul că, probabil, peste 52% dintre alegătorii români sunt mult mai vulnerabili la mesaje naționaliste, populiste, xenofobe și chiar anti-occidentale.
Simultan concertului dâmbovițean, din marile cancelarii ale Europei, inclusiv din cochetul palat Cotroceni, se lansau predictibilele și cam plicticoasele mesaje despre cât de puternică rămâne totuși Uniunea Europeană și cum se va reforma / flexibiliza ea.
Una peste alta, s-a zis că să stăm liniștiți pe locurile noastre, deoarece pe noi, românii, cataclismul britanic nu ne va afecta prea tare.
Cât despre cetățenii Regatului Unit, treziți dintr-o cumplită mahmureală, după o frenetică beție patriotardă, pare-se că au început să se căiască amarnic și să caute să se salveze, fiecare cum poate, fie și cu prețul fărâmițării unității regatului ce odată a stăpânit o jumătate din lume.
Inimaginabil până alaltăieri, un conflict civil britanic, între taberele IN și OUT, precum altădată Războiul celor două roze, sau între monarhiști și parlamentari, nu este chiar imposibil.
Românii, și nu doar ei, ci toți europenii, ar trebui însă să vină la mintea cea de pe urmă a britanicului, adică să învețe, pe limba sa și cât mai profund cu putință, lecția de engleză.
Ce înseamnă asta? Înseamnă că un vot, fie acesta local, parlamentar, prezidențial, sau european, trebuie dat rațional și nu emoțional, în cât mai amplă cunoștiință de cauză și nu în cât mai oarbă pasiune, pe bază de informații și nu de instincte.
Liderii brexisti au pedalat cu abilitate pe false, dar bine calculate argumente economice, pe care alegătorii britanici nu le-au verificat nici măcar la nivelul bunului simț.
Simultan, Boris Johnson și ai săi au stimulat perfid sensibilul orgoliu național și vechile reflexe imperiale, fluturând amenințător spectrul pierderii suveranității naționale în fața Bruxelles-ului.
În cel mai de tristă amintire stil, Nigel Farage a desemnat emigrantul est-comunitar (impus tot de Bruxelles) drept cauză a tuturor relelor economice suferite de bunul supus al Majestății Sale.
Astfel, referendumul pe tema apartenenței insulelor britanice la blocul politic și economic comunitar a trezit monstrul xenofobiei, cu accente rasiste, al intoleranței și egoismului exacerbat, al celui mai păgubos populism, căruia i-au căzut victimă – din proprie inconștiență, indolență, suficiență și necunoaștere – aproape șaptesprezece milioane de cetățeni britanici.
Mulți dintre aceștia, abia după vot au început să se documenteze asupra a ceea ce au votat. Adică au ajuns la mintea englezului cea de pe urmă.
Sondajele au arătat că majoritatea celor ce au votat pentru Brexit sunt persoane mai în vârstă, cu studii mai puține, slujbe mai modeste, locuitori în mediul rural, profil care coincide cu electoratul partidului care la ultimele alegeri europarlamentare a avut sloganul „Mândri că suntem români”.
Nici Franța sau Olanda nu duc lipsă de o masă electorală cu un asemenea profil. Naționalismul, xenofobia, rasismul, împotriva cărora a fost creată în 1951 Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, tocmai pentru a preveni prin bună-înțelegere și apropiere de interese un nou război continental, au reușit să iasă din nou la suprafață.
E foarte frumos și nobil să-ți iubești și să-ți prețuiești țara și valorile naționale, dar excesul afirmării acestora în dauna celorlalte devine xenofobie, duce la izolare și atrage pericolul de conflict.
Globalizarea este bună și produce multe avantaje și facilități, dar excesul acesteia iată că trezește și acutizează virusul naționalist. Nu doar în Marea Britanie, ci și în Franța, Olanda, Italia, Spania…
Tot așa, populismul și demagogia sună bine și mai ales aduc imediat voturi oarbe, dar pe termen mai lung atrag, cu siguranță, doar sărăcie și anarhie.
Desigur, trebuie să fim sensibili, toleranți și să ajutăm în spiritul creștinismului și umanismului pe cel aflat la nevoie sau în necaz în țara lui, dar nici un popor nu cred că acceptă să fie copleșit de valuri migratoare care ocupă gări, piețe și parcuri și, mai ales, refuză să se supună normelor, valorilor și stilului de viață al locuitorilor țării gazdă, pretinzând doar beneficiile și bunăstarea acesteia.
Nigel Farage (și alții similari europeni) cu râsul său bezmetic, nu este, nu poate fi reprezentativ pentru populația Marii Britanii, dar mesajele sale xenofobe, rasiste, țintind migrantul drept cauză și explicație vizibilă și palpabilă a tuturor neajunsurilor și frustrărilor economice și sociale reale ale țării, iată că a reușit să atragă multe voturi simple, care își vedeau „Good old British way of life” amenințat.
Pentru ca Uniunea Europeană – acestă generoasă idee – să supraviețuiască, este vital și imperativ crearea unui cât mai puternic mesaj emoțional adresat în regim de urgență sutelor de milioane de cetățeni ai săi, un mesaj credibil, capabil să înlocuiască în inimile și mintea europenilor acea frică de război ce a generat în anii postbelici coagularea națiunilor în organizații precum NATO și UE.
Acest mesaj revigorant trebuie ajungă la cetățeanul de rând de pe străzile Europei și să îmbrace, dar nu să înlocuiască planurile și politicile abstact-birocratice de reformare a respectivelor instituții.
Dar mai ales, la nivelul fiecarui stat european membru, educația și cultura tuturor cetățenilor săi trebuie să devină o reală prioritate națională, cu toate costurile și investițiile aferente, tocmai pentru ca naționalismul, xenofobia, demoagogia și populismul să nu-și mai poată face de cap, maculând suflete mai simple, cucerind minți mai slabe, trezind instincte oarbe.