home CORUPTIE, POLITICA Lavinia Coţofană, fost magistrat: Infractorul e Zărescu, nu Nicuşor Dan!

Lavinia Coţofană, fost magistrat: Infractorul e Zărescu, nu Nicuşor Dan!

Share

Un fost magistrat, Lavinia Coţofană, explică lucruri foarte interesante despre semnificaţia juridică a ceea ce a făcut Cristian Zărescu, din dorinţa de a-i prinde degetele la uşă lui Nicuşor Dan.

Fosta judecătoare, absolventă a Facultății de Drept a Universității București ca șefă de promoție, a comentat pe contul său de Facebook despre pretinsa dovadă a traficului de influență, presupus comis de Nicușor Dan.

“1. Angajatul Primăriei, dl Zărescu, avea obligația să sesizeze Parchetul, dacă avea reprezentarea că Nicușor Dan ar săvârşi un trafic de influență. Obligația este prevăzută de art. 268, Cod penal, sub sancțiunea închisorii.

Dimpotrivă, dl Zărescu a purtat mai multe conversații (potrivit propriilor declarații), afirmând că dorește să negocieze cu Nicușor Dan. Deci subiect activ al unei infracțiuni ar fi domnul Zărescu.

2. Cererea de intervenție principală și accesorie sunt reglementate de Codul de procedura civilă, art. 66 și 67, nefiind deci ilegale, cum susțineau lapidarii morali ai lui Nicușor („deontologii” lui Firea). In niciun caz cele două proceduri prevăzute de Codul de procedura civila nu probează vreo infractiune, inclusiv traficul de influență.

3. Cererile de intervenție se admit in principiu de catre instanta. Ulterior admiterii in principiu a unei cereri de intervenție în favoarea unei părți, intervenientul poate face demersurile pe care le solicită oportune în favoarea părții pentru care a intervenit.

Tranzacția este tot o procedura legală. Nicio dispoziție legală nu interzice negocierea între părțile unui proces civil pe parcursul desfășurării acestuia. Același drept îl are și intervenientul. Nicușor Dan, prin ONG-ul pe care îl reprezintă era intervenient in proces.

Deci se putea implica și pentru stingerea amiabilă a litigiului.

4. Suntem în „Hotul striga hotul ! ”

Dacă tot sunt preocupați „deontologii” doamnei Firea dacă DNA anchetează presupuse fapte ale lui Nicușor Dan, pentru egalitate de tratament și o corecta informare a opiniei publice, trebuie să solicite DNA să facă cunoscut dacă doamna Firea face obiectul unor dosare și, eventual, numărul acestora. Deși s-ar putea să nu le placa răspunsul!”, a conchis Lavinia Coțofană.

Share