Justiţie: MediaSind este reprezentativă pe Ramura Mass-Media

Share

Tribunalul Municipiului Bucureşti a constatat reprezentativitatea Federaţiei Române a Jurnaliştilor MediaSind la nivelul noului sector „Cultură şi Mass-Media”, aşa cum se poate observa şi pe portalul instanţei de judecată.

Potrivit prevederilor Legii nr. 62/2011 privind Dialogul Social, în urma acestei sentinţe drepturile membrilor de sindicat dintoate instituţiile publice sau private din mass-media şi din cultură, care fac parte din noul sector de activitate, vor putea să fie negociate şi  apărate în continuare de către FRJ MediaSind.

Totodată, în urma mandatului acordat de sindicatele afiliate, FRJ MediaSind poate să încheie în mod direct contracte colective de muncă la nivel de sector şi la nivel de unitate.

Această sentinţă demonstrează  faptul că şi drepturile angajaţilor din cea mai mare agenţie de presă a statului, ANP AGERPRES, în urma mandatului acordat de către Sindicatul Jurnaliştilor Profesionişti, pot să fie negociate şi apărate în continuare, iar acţiunea în justiţie promovată şi plătită din bani publici de directorul interimar al instituţiei, Ioan Roşca, împotriva reprezentării drepturilor angajaţilor de către organizaţia sindicală, a fost inutilă şi constatată de instanţă ca fiind inadmisibilă.

Menţionăm că în procesul privind reprezentativitatea organizaţiei la nivel de sector “Cultură şi Mass-Media”, FRJ MediaSind a fost asistată de către coordonatorul Departamentului juridic, avocat doctor Ştefan Naubauer.

Comitetul Executiv al FRJ MediaSind

Share