Unul dintre profesioniştii de la Realitatea PLUS, Bogdan Muzgoci, s-a săturat şi a făcut ce trebuia să facă de mult timp.
Bogdan Muzgoci, cel care realiza emisiunea „Jocuri de putere”, a demisionat de la televiziunea lui Maricel Păcuraru, după şase ani la staţia de ştiri.
„Plecarea de la Realitatea a venit în urma neconcordanţelor dintre noua direcţie editorială a postului şi principiile jurnalistice, după care mă ghidez în această profesie”, a declarat Muzgoci, pentru Paginademedia.ro.
Bogdan Muzgoci a continuat:
„Se pare că am deranjat, în demersul meu de a prezenta adevărul, şi nu părţi ale sale, ori nuanţe. Munca mea a fost folosită în alte scopuri decât informarea publicului şi s-a încercat denigrarea mea. Am ales să pun stop şi să mă delimitez de aceste practici”, a spus Muzgoci.
Care erau neconcordanţele? Care este noua politică editorială cu care nu e de acord?
„Am simţit o schimbare şi nu mi s-a părut dreaptă. Ca să fac o glumiţă: Am plecat înainte să am ocazia să-i urez şi lui Liviu Dragnea succes, în propria emisiune”, a răspuns Bogdan Muzgoci.
La ce se referă când spune că munca lui a fost folosită şi în alte scopuri decât informarea publicului?
Bogdan Muzgoci:
„Să spunem că nu eram de acord cu comentariile şi acuzaţiile care se făceau în platourile emisiunilor de seară, pe baza materialelor pe care eu le realizam pe teren”, a continuat Muzgoci.
„Am avut câteodată senzaţia că am fost chemat ca invitat în emisiuni şi pentru a legitima, în calitatea de ziarist, anumite persoane sau subiecte”.
Care este direcţia?
„Am planuri mari, sunt legate tot de acest domeniu. Sunt discuţii, dar nu pot da detalii acum”, a punctat Muzgoci.
Bogdan Muzgoci, în continuare:
„Am părăsit postul Realitatea Plus, dar am în suflet Realitatea, care a fost un reper în lupta pentru justiţie şi apărarea drepturilor cetăţeneşti. Aici am cunoscut mulţi profesionişti, m-am dezvoltat în cariera de jurnalist şi le mulţumesc colegilor pentru aceşti ani de colaborare.
De acum voi merge mai departe şi voi continua să îmi fac meseria cu pasiune, cu datoria faţă de public şi cât pot de bine.
Verticalitatea şi echidistanţa sunt opţiunea mea. Niciodată nu e prea târziu să realizezi că te afli în locul nepotrivit. Am înţeles că în viaţă uneori e nevoie şi de compromisuri, dar nu dincolo de demnitate şi de profesionalism.
Le promit celor care m-au urmărit şi mă simpatizează că voi face tot ce îmi stă în putere să nu dezamagesc publicul, mentorii în profesie şi pe cei dragi mie.”
Absolvent de jurnalism, Bogdan Muzgoci a intrat în presă în 2010, ca reporter la postul de televiziune The Money Channel. Ulterior, a trecut la Neptun TV, apoi la B1 TV, la Digi 24 şi din martie 2016 a lucrat la Realitatea.
La Realitatea, a fost reporter special şi moderator TV. În ultimul an a realizat, printre altele, emisiunile „Jocuri de putere” şi „Deschide lumea”.
