home MASS MEDIA MURES Jurnaliști bătuți cu Poliția martora

MURES Jurnaliști bătuți cu Poliția martora

Share

Azi noapte, incendiu la Eremitu – jud. Mureș. O echipă a Pro TV (reporter și cameraman) de la Tîrgu-Mureș merge la fața locului. După ea, o echipă și de la Antena 1. Află și TTM, pornesc și ei.

pssst

Între timp, la fața locului situația nu era tocmai roz. Un echipaj al SMURD resuscita o persoană aflată în infarct (care a și încetat din viață ulterior). Echipa Pro TV își făcea treaba – cameramanul Ovidiu Roșca lua imagini, reporterul Mariana Pop stătea de vorbă cu oamenii.

Unii, mai recalcitranți, îi cer cameramanului să nu mai filmeze. Ovidiu se pregătește să închidă camera, însă nu mai apucă pentru că un grup îl ia la pumni.

Ovidiu este bătut, își pierde pentru moment conștiența, iar când își revine e plin de sânge și cu urme de bocanci pe tricou. Merge încă de azi noapte la centrul de primiri urgențe SMURD pentru îngrijiri.

Echipa Antena 1, ajunge la 5-10 minute și scapă ceva mai ieftin. Reporterul Daniela Chirilă este agresată, dar scapă fără bătaie, pentru că nu apucă să coboare din mașină.

Cameramanul Andrei Mihaly este de asemenea la un pas de bătaie însă după ce sesizează pericolul, semnalat de altfel și de Ovidiu, renunță să pornească camera și urcă în mașină.

Năduful recalcitranților cade pe mașina Antena 1, care este luată la picioare. Pe drum spre casă, echipa Antena 1 se întâlnește cu cea de la Televiziunea Târgu-Mureș, care este prevenită, astfel ca povestea să nu se reia.

Partea cu adevărat incredibilă din toată povestea este faptul că un polițist era de față și nu a intervenit. Singura remarcă a fost să plece și eventual să depună plângere dimineață.

Plângere împotriva celor care tocmai agresaseră verbal și fizic jurnaliștii, fără ca polițistul să intervină. N-a fost anunțată nici echipa de intervenție rapidă a Poliției (care ar fi trebuit să intervină în situația dată – pentru că polițistul prezent evident era depășit de situație).

Jurnaliștii de la Tîrgu-Mureș încearcă să dea de șefii Poliției încă de azi noapte, fără succes. Cei de la fața locului au cerut celui prezent să identifice agresorii care încă erau acolo și să discute cu martorii, dar tot fără succes.

Singura replică: nu am timp acum, depuneți plângere dimineață.

sursa: InMures

Share