Poc! S-a auzit cum si-a dat cu parerea. Nu ca nu ar avea cap pe umeri si nu ar fi un tip inteligent, dar in acest moment are interese care intra in conflict cu meseria de jurnalist.
foto: Dragos Sorin Nicula
Ca sa nu mai vorbim despre trecutul sau incarcat de jurnalist care a facut temenele si genuflexiuni in toate directiile, latrand apoi in acele directii, maraind aparent feroce, asa, ca sa vedem noi ce obiectiv este el.
Asa ca: poc! s-a auzit cum si-a luat parerea si si-a dat cu ea in propriul sau sine contorsionat.
“Oricât vi s-ar părea că sunt de megaloman spunând asta, nu am avut niciun model în presa românească. N-am avut ce să învăţ de la nimeni din presa românească. Am avut ce să învăţ de la oameni din literatura română. Eu, înainte să fiu ziarist, am fost scriitor şi acolo am avut modele, am avut oameni de la care chiar am învăţat foarte multe. În presa românească, îmi pare rău, nu ştiu, n-am învăţat de la nimeni. Chiar m-am gândit aşa: «Domn’e, mi-a spus cineva vreodată un lucru esenţial, dintre jurnaliştii mai bătrâni ca mine?». Poate Octavian Paler, poate, o dată sau de două ori, dar nu mai mult”
Din pacate. Bietul Tinu… CT Popescu ar fi putut sa aiba modele printre jurnalistii interbelici mari. Pamfil Seicaru este un nume. Avem retineri? A, stiu: etajul si santajul. Dar la publicistica lui ne-am oprit putin, sa o citim? Mai sunt si alte nume. Luigi Cazavillan, spre exemplu.
Am un confrate, Dan Mucenic, care il respecta pe Cazavillan si era capabil acum vreo 18 ani sa recunoasca faptul ca acesta a fost in stare si sa ii porunceasca servitorului sa o lase pe vaduva lui Stelian Popescu sa planeze de la balconul din Palatul Universul, ca sa fie el mai mare boss.
Exista modele. Daca nu exista, poti sa iti gasesti ceea ce eu numesc modele fractionate. Unul dintre modelele mele este Ion Cristoiu, chiar daca nu sunt de acord cu tot ce a spus sau spune, cu tot ce a facut sau face. Un altul a fost cupla Sorin Rosca Stanescu – Horia Tabacu, chiar daca nici unul dintre ei nu poate fi acuzat ca este omul perfect, iar pe Sorin l-am criticat la greu, opinand ca ar trebui excomunicat din breasla. Aceasta nu inseamna ca nu pot sa respect ceea ce in capul meu era Rosca acum aproape 20 de ani, chiar daca in realitate el poate ca nu era deloc astfel.
“Poate Octavian Paler”? O data? De doua ori? De ce nu de cinci ori! Absurd. Nu se sustine. Ba, mai mult, mi se pare ca omul este putin grandoman. Stramba din nas la Paler. Iata in continuare probe ca asa ar sta lucrurile:
“Altfel, rămâneam la revista Contrapunct, unde debutasem în ianuarie 1990 şi scriam acolo cu colegii mei optzeciştii, cu Cărtărescu, noi între noi şi eram liniştit.”
Dorinta de-a te raporta la mari valori literare, cum, dupa parerea mea, a devenit intre timp Mircea Cartarescu, care cred ca e unul dintre cei mai mari prozatori contemporani, este o combinatie de grandomanie si aburcare la un nivel intelectual high-end, care altfel nu prea iti este lesne accesibil. Il cred mai mult (si il urmaresc cu placere) pe cinefilul si comentatorul de film CT Popescu, decat pe insul care iti strecoara din coltul gurii ca el, sastisit de lumea asta pamanteana, acum, retrospectiv, si-ar fi dorit sa ramana printre telectuali, nu sa coboare printre noi, gărgărele umane. Ma refer, evident, la insecta descoperita de Bula intr-un anumit banc.
Bine, acum, ca sa inteleaga cetitoriul de ce ma iau defapt de marele, inegalabilul si indibilidabilul Cristian Tudor Popescu, care (cu rusine o spun) mi-a fost seful breslei ani buni, iata urmatorul panseu comis de domnia-sa:
“În clipa de faţă, după părerea mea, nu este nicio deosebire între un jurnalist şi un mecanic auto, care poate să fie la fel de bun sau la fel de prost.”
Frăţicule, eşti unul dintre cei care se fac direct vinovaţi pentru aceasta! Ba, mai mult, esti probabil ipocrit, pentru ca altfel nu se explica faptul ca te-am prins de mai multe ori cum incercai sa te strecori pe sticla televizorului si sa le spui telespectatorilor ca un jurnalist angajat la patron este un salariat ca oricare altul. Nu spusei matale ca, daca el nu face exact ce ii zice patronul sau managementul pus de acesta, trebuie concediat? Si daca de exemplu dumneata ai fi acum angajatul lui Dan Voiculescu si acesta ti-ar da misiunea sa il filmezi pe Traian Basescu in act sexual cu Elena Udrea? Si daca nu ai reusi si mogulul te-ar da afara pentru necorespundere profesionala? Ai mai spune ca nu ne-ai aparat drepturile cat ai fost seful Clubului Roman de Presa, au ba?
Eu cred ca este o lipsa de pudoare extraordinara din partea lui Popescu ca, dupa ce a contribuit decisiv la situatia in care se afla presa in acest moment, tot el sa strige acum ca nu e nici o diferenta intre un mecanic auto si un jurnalist, din cauza tabloidizarii asteia, to’a’asi.
Ca sa nu mai vorbim despre legislatia de dezastru pusa la punct in prezent, care va devasta efectiv presa romana in continuare. Cu directa concupiscenta a lui Cristian Tudor Popescu. Sa nu uiti, Darie…