home ECONOMIE, POLITICA Gura lui Ponta adevăr grăieşte despre anii 2009 – 2011

Gura lui Ponta adevăr grăieşte despre anii 2009 – 2011

Share

Gura lui Ponta adevăr grăieşte despre anii 2009 - 2011

S-a trezit vorbind Victor Ponta despre ce s-a întâmplat în Grecia şi, în mijlocul prostiilor pe care le-a debitat, a spus şi un adevăr (subliniat cu roşu mai jos).

Independent de situația de mai sus, România a trecut cu bine de o criză cumplită (2009-2011), se află în al patrulea an consecutiv de creștere economică sustenabilă (locul 1 în Europa pe ultimul trimestru), șomaj sub media europeană, pace socială și stabilitate guvernamentală, o Agenție fiscală în modernizare și eficientă, sistem bancar puternic și bine supravegheat de BNR, potențial economic de creștere și dezvoltare care se pune în valoare prin ultimele măsuri adoptate (în special Codul Fiscal)!

Asta cu Codul Fiscal e tare de tot…

Evident, pontanacul s-a referit la faptul că, după prăpădul făcut de Băsescu şi Boc, care ar fi dus ţara aproape de faliment, a venit el, cu gaşca lui de hoţi şi mafioţi, iar peste România s-a pogorât prosperitatea.

Dar fără să-şi dea seama a spus, decontextualizând, adevărul: România a trecut, în anii 2009 – 2011, printr-un puseu cumplit al actualei crize (în urma căruia Grecia, Portugalia, Spania şi Italia mai suferă şi acum), în anul 2012 tocmai ce-şi revenise, era pe creştere, exemplu demn de urmat în UE, iar atunci a venit Cabinetul Ponta la putere şi nu mai încetăm să ne prăbuşim.

Investiţiile au fost stopate, se dau pomeni electorale în draci la toate categoriile sociale ce corespund electoratului pesedist şi grupurilor de inşi ce au ajutat la lovituri de stat şi alte nenorociri şi avem o bănuială: că, la plecarea PSD din fruntea Executivului, vom descoperi că statisticile (controlate de Guvern) sunt în realitate cu totul altele şi ţara este în criză.

Ca şi temperaturile date de ANM. Nu uitaţi că acum aproape un an, la jumătatea lunii august, Eurostat a anunţat că România se află în recesiune tehnică (nu economică, dar totuşi) pe trimestrul al II-lea al anului 2014.

Informaţia a fost reconfirmată de Eurostat în prima decadă a lunii septembrie, explicându-se că ţara noastră avea cea mai mare scădere economică din UE de la un semestru la altul.

De atunci, realitatea fiscală românească este încontinuu cosmetizată cu mare grijă de INS, instituţie aflată în subordinea directă a Guvernului Ponta.

NOTA: Cine doreşte să vadă limbile scârboase date de Ponta grecilor să urmeze linkul din debutul acestei postări.

Share