Giorgia Meloni: Anexarea lui Putin nu are nici o valoare juridică

Share

Giorgia Meloni, şefa aşteptată a viitorului guvern italian, a estimat că anexarea de către Rusia a patru regiuni ucrainene “nu are nici o valoare juridică sau politică” şi ar demonstra că Vladimir Putin ameninţă securitatea europeană, relatează France Presse.

“Declaraţia de anexare la Federaţia Rusă a patru regiuni ucrainene după referendumurile simulacre care au avut loc sub o ocupaţie militară violentă nu are nicio valoare juridică sau politică”, a spus ea într-un comunicat citat de Agerpres.

Vladimir “Putin îşi demonstrează încă o dată viziunea neoimperialistă a caracterului sovietic ce ameninţă securitatea întregului continent european”, a adăugat şefa partidului post-fascist Fratelli d’Italia (FdI), care a câştigat împreună cu aliaţii săi alegerile legislative de duminică.

“Această nouă încălcare din partea Rusiei a regulilor de coexistenţă între naţiuni confirmă necesitatea ca democraţiile occidentale să fie unite şi sudate”, a concluzionat dna Meloni.

Dna Meloni ar urma să-i succeadă în săptămânile următoare lui Mario Draghi care a acordat un sprijin puternic Ucrainei, inclusiv prin trimiterea de arme şi în sancţiunile împotriva Rusiei încă de la începutul războiului.

Deşi Giorgia Meloni este mai degrabă eurosceptică, ea a susţinut linia lui Draghi cu privire la Ucraina, în timp ce posibilii săi viitori aliaţi în guvern, liderul Ligii de extremă dreaptă Matteo Salvini şi fostul prim-ministru de dreapta Silvio Berlusconi, au de multă vreme legături strânse cu Moscova.

Share