home CORUPTIE, POLITICA Florin Iordache atacă dur Comisia Europeană, aroganţă tipică PSDragnea

Florin Iordache atacă dur Comisia Europeană, aroganţă tipică PSDragnea

Share

La scurt timp după apariţia Raportului MCV de toamnă privind România, Florin Iordache, președintele Comisiei parlamentare pentru legile Justiției, a declarat că implementarea “solicitărilor absurde” ale Comisiei Europene din Raportul MCV ar bloca întreaga justiție din România.

Florin Iordache: Comisia Europeană îşi depăşeşte prerogativele

El susține că prin solicitarea de oprire imediată a implementării legilor justiției “Comisia Europeană nu doar că își depășește prerogativele stabilite prin Tratat, dar dovedește dispreț total față de întreaga ordine de drept și constituțională din România”.

După publicarea Raportului MCV, Florin Iordache a transmis un comunicat de presă în care vorbește despre niste “experți” necunoscuți care “dau indicații României cu privire la aplicarea unor legi deja în vigoare”.

Florin Iordache: CE dovedește dispreț total față de întreaga ordine de drept și constituțională din România

“Astfel, Comisia Europeană solicită Parlamentului, prin raportul MCV, nici mai mult nici mai puțin decât “oprirea imediată a implementării legilor justiției realizate de Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției, precum și a ordonanțelor de urgență emise de Guvern, stoparea implementării Codului Penal și a Codului de Procedură Penală”.

Printr-o astfel de solicitare, Comisia Europeană nu doar că își depășește prerogativele stabilite prin Tratat, dar dovedește dispreț total față de întreaga ordine de drept și constituțională din România”, spune Iordache.

Florin Iordache: Cerere aberantă

El susține că dacă o asemenea cerere aberantă ar fi implementată de Parlament, ar duce la blocarea întregului sistem de justiție din România.

Fostul ministru al Justiției mai susține că dacă astăzi Parlamentul ar da o lege prin care ar abroga toate modificările la legile justiției, nu ar mai exista cadrul legal pentru admiterea în magistratură, promovare, constituirea completelor, funcționarea CSM, în condițiile în care atât legea veche, cât și legea nouă ar fi abrogate.

“Este incredibil că cineva cu pretenții de “expert” de la nivelul Comisiei Europene nu are în vedere astfel de chestiuni elementare de funcționare a justiției, atunci când formulează recomandări României, solicitând ca acestea să fie respectate cu strictețe”, spune deputatul PSD.

Florin Iordache spune că CE nu explică de ce solicită oprirea implementării Legilor Justiţiei

Președintele Comisiei parlamentare pentru legile Justiției mai spune că, dincolo de acest aspect tehnic, Comisia Europeană nu a explicat de ce solicită oprirea imediată a implementării acestor legi, “fără a diferenția în funcție de cuprinsul acestora”.

Mai mult, Iordache susține că prevederi importante din legile justiției, precum separarea carierei judecătorilor de cea a procurorilor și excluderea președintelui României din procedura de numire a președintelui ICCJ, “au fost salutate” de către Comisia de la Veneția, care “a remarcat că acestea sunt de natură a întări independența justiției”.

Florin Iordache: Ar însemna păstrarea unor texte neconstituţionale

Florin Iordache mai spune că reîntoarcerea la vechiul cadru legislativ ar însemna păstrarea unor texte neconstituționale, o pregătire inițială a judecătorilor și procurorilor insuficientă față de lipsa totală de experiență a acestora în momentul intrării în sistem, permiterea unui sistem de promovare mascată în parchete, prin delegări și detașări netransparente, fără îndeplinirea condițiilor de vechime (procurori care nu au dat niciun examen, fără vechime, ce funcționează în carul Parchetului de pe lângă ICCJ, fiind salarizați la acel nivel) și renunțarea la sistemul de evaluare psihologică regulată a judecătorilor și procurorilor, a pensiei de invaliditate și a multor altor reglementări vădit superioare celor din legea veche, adoptate la propunerea CSM și necontestate de nimeni.

Florin Iordache: Noile legi asigură transparenţa istemului

“Mai mult, noile legi includ prevederi ce au ca efect transparentizarea funcționării sistemului de justiție și ruperea acestuia de influența nefastă a serviciilor de informații. Noile legi prevăd, de asemenea, publicarea tuturor actelor ce privesc sau au legătură cu justiția, indiferent de instituțiile sau autoritățile semnatare, un sistem eficient de verificare a incompatibilității magistraților în relația cu serviciile de informații, precum și pedepsirea aspră a lucrătorilor serviciilor de informații care încearcă să racoleze magistrați.

De ce dorește Comisia Europeană stoparea imediată a acestor prevederi care rup justiția de influența malignă a serviciilor de informații?

Florin Iordache: O astfel de recomandare nu poate fi pusă în aplicare

Prin urmare, o astfel de recomandare nu poate fi pusă în aplicare, fiind lipsită de orice logică, iar consecințele sale ar fi profund negative pentru sistemul de justiție din România. Mai mult, faptul că într-un raport al Comisiei Europene există o astfel de recomandare absurdă, duce la decredibilizarea acestuia.

Sublinem faptul că MCV este un mecanism de COOPERARE și verificare, elementul cooperării fiind unul esențial. Dacă acest mecanism va ignora cu totul elementul de cooperare, transformându-se într-unul de CONTROL, înseamnă că acesta a devenit un instrument ce operează în afara cadrului legal în care a fost stabilit”, mai susține Florin Iordache.

El adaugă că întreg conținutul raportului MCV va fi analizat în Parlament, care va comunica măsurile pe care le va lua, nu doar pentru a se “asigura că justiția din România va ajunge la standardele europene, pe care, se vede, Comisia Europeană nu le dorește în România, dar și pentru a asigura dreptul cetățenilor români la un sistem de justiție cu adevărat independent și imparțial”.

Citeşte şi
Președintele Traian Băsescu susține că "este foarte clar că Justiţia şi-a făcut (...) treaba şi nu
~Tapalaga crede ca Raportul MCV se refera si la B1 TV~ORIBIL: Mircea Badea crede Cristoiu
Parca am intrat pe mana unui corsar de piata specializat in lichidari, ce vinde tot,
~Dragnea: USL nu intentioneaza sa-l mai suspende pe Basescu~la CCR cu superimunitatea~Marga acuzat de fals
~FMI ii spune Guvernului sa lase fonfleurile~Rusanu promite institutie antievaziune~Copos, condamnat in Dosarul Loteria I
Nu miza niciodată că, dacă ataci un nativ scorpion și-l faci să se mute în
~Ponta si USL respecta deciziile CCR doar pe hartie~Mesajul lui Barroso~raport dur al Comisiei Europene~procurorii
~cel mai dur raport CE asupra Romaniei~Plagiponta confirmat de comisia Universitatii Bucuresti~a incetinit blitzkriegul~tromboanele lui
~USL-istii au fost amenintati de propriile lor partide cu inchisoarea daca semneaza avizele pentru ministrii
Presedintele Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, si-a delegat atributiile către Florin Iordache, dupa infrangerea usturatoare de
Share