home MASS MEDIA Financiarul, între restructurări şi trecerea în online

Financiarul, între restructurări şi trecerea în online

Share

Lansat cu ceva scandal pe seama drepturilor de autor, Financiarul, gazetă economică a Trustului Intact, se zbate să supravieţuiască în această toamnă.

AdPlayers

Primul pas pentru echilibrarea problemelor de cash a fost cel obişnuit: restructurarea sau reorganizarea, cum zic patronii şi şefii de/din presă. Circa zece angajaţi au ajuns şomeri.

Al doilea pas este încă în discuţie: schimbarea formatului, adică reducerea lui la dimensiunea unui tabloid. În sfârşit, al treilea pas e 99,9% sigur: trecerea în online, până în decembrie.

Deciziile legate de ultimii doi paşi spre ieşirea din criză a ziarului vor fi luate la sfârşitul acestei săptămâni. Mai există încă un plan, dacă poate fi numit aşa, concretizat în al patrulea pas: închiderea Financiarului, zvon lansat încă din 2009.

Hotărârea capitală va fi luată doar dacă jurnalul economic nu va reuşi să se descurce nici în varianta electronică, pentru că pe print e dificil şi pentru gazetele consacrate.

Conducerea trustului continuă, astfel, campania de reducere a costurilor şi încearcă să cucerească online-ul şi prin angajarea unor specialişti cunoscuţi pe această piaţă: Dragoş Stanca, cel care se ocupă, prin firma sa (Q2M), de vânzările pentru publicaţiile de pe internet ale grupului de presă, şi Bobby Voicu, numit, în luna martie a acestui an, şef la Intact Interactive Media (Divizia online a trustului)… tot pe Reporter Virtual

Nota: Daca Dragos Stanca se ocupa de “rentabilizarea” Financiarului, atunci in maximum sase luni publicatia va fi harcea-parcea, bucati-bucatele.

Citeşte şi
FIJ (Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor) a reacţionat dur la agresarea şi baterea jurnaliştilor în timpul
Apare în arenă politicianul frenetic Şerban Mihăilescu a.k.a. Micky Şpagă. Aceasta este o nouă stenogramă
În prima stenogramă, protagonist este Adrian Năstase. Aici se vede una dintre bolile pe care
Grupul elveţian Ringier şi compania Sport Media Group din Bulgaria au cumpărat de la Intact
Șeful PSD Liviu Dragnea a lansat un atac direct la adresa libertății presei duminică seară.
Consiliul Naţional al Federaţiei FAIR - MediaSind, întrunit în data de 23 aprilie 2018 la
Magyar Nemzet, unul dintre cele două cotidiene de opoziţie în Ungaria, se închide începând de
Andrei Gheorghe, jurnalist de radio şi televiziune, actor, activist civic, a încetat din viaţă. Nu
De-a lungul timpului, Ion Cristoiu a făcut un număr incredibil de volte. Dacă le urmăreşti,
Sunt nemulţumiri în PSD la adresa ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu. Premierul Mihai Tudose, dar
Share