Emma Tupeu Zeicescu

Share

Emma Tupeu Zeicescu este un ipochimen despre care voiam sa scriu de multa, foarte multa vreme. A fi jurnalist incomod, care pune probleme si realizeaza (daca e om de televiziune) o emisiune conflictuala, vie si nu plictisitoare si adormitoare, este un lucru.

A fi tupeist, obraznic si grosier este cu totul altceva. Emma Zeicescu are momente in care este pur si simplu obraznica si prost-crescuta. Ce mai conteaza ca pe blogul ei arata veleitati pentru artele plastice? Acestea sunt facute praf si pulbere de comportamentul public.

Duminica, 20 decembrie, Emma Zeicescu a dat inca o proba de tupeu fara acoperire, pentru care nu as angaja-o nici chelnerita la Restaurantul Parlamentului: daca scapa ciorba pe reverul sacoului vreunui PD-L-ist?

Invitatii sai au fost Dumitru Pelican, jurnalist sportiv si inalt functionar sau fost inalt functionar de stat la Agentia Nationala de Ocupare a Fortei de Munca, deputatul PD-L Marcel Hoara, senatorul PSD Dan Sova si deputatul PNL Cristian Busoi.

FOTO: Emma Zeicescu, (in)cantand, la cobza lui Sorin Ovidiu Vantu, iRealitatea TV

Cu regularitate de ceasornic, Emma Zeicescu l-a calcat in picioare pe Hoara si l-a interogat ca la Gestapo, intrand cu bocancii peste tot ceea ce a incercat sa spuna acesta si atacandu-l permanent, la modul cel mai jegos cu putinta.

In schimb, a fost mult mai prietenoasa cu Busoi de la PNL si Sova de la PSD, conformandu-se politicii postului de a mitralia PD-L-istii, folosind si chiar indreptand mai bine spre Hoara mitralierele parlamentarilor PNL si PSD din studio.

Doua observatii as vrea sa fac aici. Prima este destinata cazului particular al tupeului tipic Emmei Zeicescu, a doua modului in care, in general, iti faci meseria, indiferent pentru ce mogul, ori rechin, ori brontozaur lucrezi.

O urmaresc pe aceasta fata de multe luni. Nu a demonstrat decat uneori ca este competenta, in schimb m-a convins ca este promovata dupa un algoritm tipic presei romane de astazi: sa ai cat mai mult tupeu grosier, mergand pana la jignirea invitatilor din platou si sa te pliezi, in folosirea acestui tupeu, pe directia politica asumata de postul de televiziune.

Sincer: daca vreodata Emma Zeicescu are nefericirea sa ma puna pe mine la punct in acest fel, in vreun program de televiziune, va avea o surpriza.

Norocul ei este ca Realitatea TV nu ma mai cheama, pentru ca sunt critic la adresa politicii postului pentru care lucreaza acum si pentru ca nu sunt corect politic, din punctul de vedere al conducerii acestui post.

Le ajunge ca din cand in cand, ca sa salveze aparentele, sunt obligati sa cheme nebuni ca Mircea Marian si Andreea Pora, care le dinamiteaza emisiunile, nu le mai trebuie inca unul.

Foarte important este insa altceva, iar acest ceva despre care voi scrie acum rezolva si chestiunile pe care le-am criticat mai sus la Emma Zeicescu.

Ca jurnalist de presa scrisa, radio sau televiziune, ai mult mai multe metode de a-l face pe un interlocutor sa-ti raspunda la o intrebare anume, decat a intra cu plugul peste el, in timp ce vorbeste in dodii ca sa nu raspunda, decat sa iti pui megafonul la gura si sa ii repeti mereu, la infinit, aceeasi intrebare, aducandu-i apa la moara sa spuna ca nu il lasi sa se exprime si ca e nedreptatit de moderator, care-i avantajeaza pe preopinenti.

Totul este sa ai si altceva in afara de tarnacop in mana: creier in cap. In al doilea rand, cu un om cu care ai relatii ca intre un jurnalist si o persoana publica nu te comporti de parca te-ai jucat in tinerete exact in acel nisip cu el. Mai ales daca ti se adreseaza cu “doamna Emma”, cum e cazul unui lord ca Dumitru Pelican, care-ti mai e si confrate. Nu tipi la el, nu te rastesti, nu te ratoiesti, nu il certi pe acel om, chiar daca numele sau nu este Pelican, ci Sova sau Hoara.

Limba omului si mijloacele sale de expresie nu sunt limitate la soapte si urlete, mangaieri si capete taiate, mai ales daca are pretentia ca este om de presa. Ca sa nu mai vorbim ca exista metode de a pune cele mai tampite si incomode intrebari (Domnule Nastase, lumea tot vorbeste pe la colturi ca ati fi homosexual, intr-o zi tot trebuie sa dati un raspuns), cu inflexiunile potrivite, cu sinceritate, buna-credinta si mult respect fata de orice interlocutor (indiferent daca este cvadrisexual, verde cu picatele roz ca rasa, PD-L-ist, PSD-ist sau orice).

In limbajul unui jurnalist nu au ce cauta prostii de genul: “Opriti-va! Eu vreau acum sa aflu de la dumneavoastra altceva!”, ori: “Stati putin! Ori imi spuneti, ori nu mai discutam!”. Nici nu mai conteaza ce invitati ai in studio, ce spun ei, daca se suie pe scaun, isi arunca lavaliera si isi dau pantalonii jos sau sunt niste lorzi, ca Dumitru Pelican, cat timp tu te manifesti astfel, tu, ca moderator. E de rusine.

Iar tonul extrem de ridicat si exagerat de expresiv se potriveste mai curand discursului unui politician populist si demagog, ca Trandafirash Antonescu, decat unui jurnalist de televiziune, care trebuie sa fie un exemplu de echilibru si ponderatie. Ceea ce nu inseamna deloc sa fii molau, in loc sa fii dinamic si sa tii ritmul alert al emisiunii.

Nu este cazul Emmei “Tupeu” Zeicescu. Ea are o singura viteza.

Cand era adolescent, Nicoló Paganini trebuia sa concerteze la Cremona, in fata unei audiente selecte, insa profund rau-voitoare. Un reprezentant al acesteia i-a slabit cu clestele, in secret, trei dintre cele patru corzi ale viorii – mi, la si re, lasandu-i intacta doar coarda cea mai groasa, sol.

Marele violonist a inceput sa cante, iar corzile au inceput sa i se rupa, una cate una. Pentru ca avea creier, degete si, mai ales, avea geniu, ramas numai cu coarda sol a continuat sa cante fantastic, spre consternarea generala a audientei inmarmurite.

Emmei Zeicescu, tanara tonomata a lui Vantu, nu-i cere nimeni sa aiba geniu. Problema e ca nu are nici degete destul de lungi, nici creier. Si, mai ales, ii lipseste coloana vertebrala.

Share