home EVENIMENT Dosarul Tel Drum. Victor Ponta şi Sorin Grindeanu au fost audiaţi

Dosarul Tel Drum. Victor Ponta şi Sorin Grindeanu au fost audiaţi

Share

Victor Ponta şi Sorin Grindeanu au fost audiaţi la DNA în Dosarul Tel Drum. Ponta a fost audiat luni dimineață, timp de câteva ore. Sorin Grindeanu s-a prezentat în fața procurorilor miercurea trecută.

Adrian Gâdea, omul lui Dragnea, anchetat de DNA. Se strânge laţul

Fostul prim-ministru nu a spus apoi în ce dosar a fost audiat. Victor Ponta a fost audiat timp de patru ore, la DNA, ca martor în Dosarul Tel Drum. El ar fi fost interogat inclusiv despre hotărârea de Guvern prin care lacul Belina a fost dat în administrarea CJ Teleorman, susţine România Curată.

Dosarul Tel Drum. Ponta, vorbe multe după audiere

Ulterior, lacul Belina a ajuns în concesiunea societăţii Tel Drum. După ieşirea de la audieri, Victor Ponta a aruncat o plasă de vorbe multe.

Eu știu cel mai bine, pe pielea mea, diferența între politică și justiție. În politică ne batem, dar nu ne batem cu dosare. Deci, nu am niciun fel de dorință, nici nu mă ocup cu denunțuri, delațiuni.

Am fost chemat ca martor. Am spus ceea ce știu. (…) Eu nu duc bătălia politică cu arme judiciare, că s-a dus împotriva mea bătălia politică cu arme judiciare. Și nu mi-a plăcut. Ce mie nu-mi place, altuia nu-i fac.

Întrebat dacă Liviu Dragnea are vreun motiv de îngrijorare după această declarație, Ponta a răspuns: “Habar n-am”. Întrebat şi dacă depoziţia sa îi e defavorabilă liderului PSD, Ponta a adăugat: “Nu, să fim serioși”.

Dosarul Tel Drum. Grindeanu, luat la întrebări şi el

Fostul premier debarcat de Liviu Dragnea de la Palatul Victoria a dat explicaţii timp de trei ore în faţa procurorilor anticorupţie. La ieşirea din clădirea parchetului, Grindeanu a refuzat să precizeze în ce dosar a avut loc audierea.

Era de presupus că ar putea fi vorba despre Dosarul Tel Drum. Grindeanu a negat că ar fi fost chestionat în dosarul imobilelor retrocedate ilegal de la Timişoara. El a negat şi că fusese chestionat în ce a mai rămas din Dosarul OUG 13. Ori în privinţa propriei plângeri împotriva secretarului general al Guvernului, Mihai Busuioc.

Nu este foarte clar în acest moment în legătură cu ce a fost audiat Sorin Grindeanu în dosarul Tel Drum. Nici dacă depoziţia lui a fost defavorabilă companiei sau din contră.

Share