Prim-ministrul Dacian Cioloş şi minnistrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, se vor afla astăzi la Piteşti, în scandalul bebeluşilor.
Conform Ziarului Profit, „mitingul de ieri, din Piaţa Vasile Milea, nu a fost trecut deloc cu vederea de mai marii ţării”.
Astfel, azi, probabil pe la ora 14,30, în amiaza zilei de vineri, premierul Dacian Cioloş se va afla la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, alături de ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu.
MECANISM Un copil moare la spital. Diagnosticul: E.coli. Mama se adresează Protecţiei Consumatorului, reclamând prezenţa pesticidelor în portocalele pe care i le-a dat copilului. Protecţia Consumatorului răspunde: portocalele sunt în regulă. Alţi doi copii mor apoi. Circulă zvonul neconfirmat că ar fi vorba despre o bacterie intraspitalicească. Autorităţile spun că nu mai este E.coli. Nimic de înţeles.
Cei doi demnitari răspund la faţa locului la reclamaţiile protestatarilor de la mitingul de joi, dar doresc şi să administreze personal primele măsuri solicitate în memorial primit de la protestatari.
După vizita la spital, Cioloş va merge la Prefectura Argeş, pentru a prticipa la ceremonia de învestire a noului prefect.
Joi dimineaţă, premierul Dacian Cioloş a decis schimbarea din funcţie a nouă prefecţi din întreaga ţară, printre care se află şi prefectul de Argeş, Mihai Oprescu.
În locul acestuia din urmă, a fost numit un înalt funcţionar public: fostul prefect Cristian Soare. Acesta era inspector şef la ITM Argeş şi va face, practic, rocada cu Mihai Oprescu, cel suspendat din aceeaşi funcţie, cât a deţinut poziţia de prefect.
Schimbarea ar fi fost făcută în urma mitingului de aseară şi a presiunilor străzii, în cazul bebeluşilor morţi în Argeş. Până acum, trei dintre bebeluşii iniţial aflaţi sub supraveghere medicală la spitalul piteştean, au murit .
La primul, s-a afirmat că ar fi vorba despre virusul E.coli, iar la următorii doi autorităţile au infirmat post-mortem diagnosticul de infectare cu E.coli, apărând zvonul conform căruia ar fi vorba în realitate despre o infecţie intraspitalicească nozocomială.
