home CORUPTIE, POLITICA CTP îl numeşte pe Florin Iordache “guzganul cenuşiu de la Consiliul Legislativ”

CTP îl numeşte pe Florin Iordache “guzganul cenuşiu de la Consiliul Legislativ”

Share

Florin Iordache continuă să facă o carieră publică suculentă. Mai ales atunci când intri în colimatorul lui Cristian Tudor Popescu, aşa se întâmplă.

Cristian Tudor Popescu comentează acid decizia CCR, de a accepta numirea lui Florin Iordache ca președinte al Consiliul Legislativ: „Numirea guzganului cenușiu Iordache la șefia Consiliului Legislativ este găsită constituțională”.

„S-a petrecut încă o tragedie, pentru care PNL și USR zbiară că sunt unii mai nevinovați decât alții, iar Curtea lui Dorneanu își face treaba pentru care primește salarii stelare și pensii speciale: numirea guzganului cenușiu Iordache la șefia Consiliului Legislativ este găsită constituțională.

Nu e o tragedie sângeroasă, pentru că, dacă ii crestezi acum pe cei care au ieșit în stradă împotriva Ordonanței 13, nu curge sânge”, a scris CTP, în Republica.

CCR a explicat de ce a luat decizia de respingere a sesizărilor privind numirea lui Florin Iordache la șefia Consiliului Legislativ. Curtea susține că „nu are competența de a verifica îndeplinirea condiției subiective referitoare la buna reputație profesională”. A lui Florin Iordache.
Share