Indira Crasnea, preşedintele Clubului Român de Presă (CRP), a declarat
la Ziua Agenţiilor de Presă că multimedia este un ambalaj frumos, necesar, alături de care trebuie să stea, pentru agenţiile de presă, soliditatea şi calitatea cuvântului scris.
Crasnea a spus, printre altele, că „pixul şi carneţelul, adică puterea cuvântului, indiferent cum este el scris, rămâne perpetuu în recuzita oricărui jurnalist de agenţie” şi că „multimedia este un ambalaj frumos, necesar, alături de care trebuie să stea, pentru agenţiile de presă, soliditatea şi calitatea cuvântului scris”.
Crasnea: „Multimedia e un ambalaj frumos, necesar, alături de care trebuie să stea soliditatea şi calitatea cuvântului scris”
Tot ea a concluzionat, în cadrul discuţiei, că prezentul şi viitorul este al redacţiilor stabile, cu ziarişti specializaţi şi branduri puternice.
La rândul ei, Constantinoiu a apreciat că presa s-a transformat într-un „copy/ paste” al materialelor oferite de agenţii.
„E bine pentru agenţii, dar nu pentru ceilalţi gazetari, care pierd legătura cu evenimentul”
, a spus redactorul-şef al Jurnalului Naţional.
Pe de altă parte, remarcând cât de puţin sunt citate agenţiile de presă în ziare sau de televiziuni, Răduţ Bîlbîie a apreciat că „agenţia rămâne o instituţie a excelenţei” în acoperirea, descoperirea şi diseminarea informaţiei.
„Excelenţa în a descoperi informaţia trebuie să se bazeze pe un personal alert, cu surse foarte bune, dar mai ales cu bune practici”
, a mai spus acesta… tot pe Mediafax
