Conu’ Catzavencu fata cu umorul

Share

Asemănătoare ca format, cu apariţii simultane şi cu acelaşi preţ, Caţavencii – noua revistă lansată miercuri de Adevărul Holding, Academia Caţavencu – nou intrată în portofoliul familiei Adamescu şi Kamikaze – săptămânalul autodenunţat ca fiind „fără moguli” se bat în inteligenţă, umor şi cititori.

Trombon

Nou-înfiinţata revistă Caţavencii, al cărei prim număr a apărut miercuri pe tarabe, mizează pe echipa care a consacrat de-a lungul timpului brandul Academia Caţavencu.

Din echipa Caţavencii fac parte, printre alţii, Ştefan Agopian, Radu Alexandru, Ion Barbu, Doru Buşcu, Ioan Groşan, Patrick Andre de Hillerin, Florin Iaru, Alin Ionescu, Eugen Istodor, Cornel Ivanciuc, Octav Mardale, Viorel Moţoc, Dragoş Vasile, Mihai Radu şi graficianul Bogdan Petry.

Astfel, în 16 pagini, care pot fi cumpărate pentru 2,5 lei, cititorii pot regăsi materiale în stilul cu care s-au obişnuit, care seamănă cu „originalul” Caţavencu.

De altfel, într-un editorial intitulat „Caţavenci din toate zările, uniţi-vă!”, apărut în primul număr al revistei, dar şi pe noul site catavenciionline.ro, Doru Buşcu, redactor-şef al noului săptămânal, spune:

„A ieşit Caţavencii, iar Caţavencii au ieşit cu totul din lunga, letargica şi inutila obsesie a mărcii. Un petec de hârtie scump, la urma urmei. Ducă-se! Ei rămân împreună, aşa cum sunt de douăzeci de ani, aşa cum sunt de zece, de cinci, de doi ani, de unul (…)

Caţavencii e povestea lor, a caţavencilor, reluată şi rescrisă după 20 de ani. E viaţa şi energia, spiritul şi sclipirea unui grup dependent de sine însuşi. În forma ei tipărită, Caţavencii e o revistă care reinventează originalul”

Share