După Tinonino Orlando Minte Scurtă, acum a venit rândul lui Yahoozo Codrin Ştefănescu, fost secretar general al PSD.
DONEAZĂ ACUM
PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!
El susţine că aprinde lumânări, de două ori pe an, la propriul mormânt. Vorba unui personaj din filmul „Das Leben der Anderen”: „Când mã gândesc cã oameni ca tine au condus odatã o tarã…”.
„Eu am fost pe baricade, am văzut moartea cu ochii acum 31 de ani, la Intercontinental. Eu am murit atunci, pe 21 noaptea. Gata, deja am mormântul făcut. Noi, cei care am supravieţuit, ne depuneam la fiecare Paste şi Crăciun câte o lumânare la propriul nostru mormânt. Noi eram morţi de atunci”, a declarat Ştefănescu într-un interviu acordat lui Cristoiu.
Codrin Ştefănescu a făcut parte din mai multe organizaţii de revoluţionari, fiind bun prieten şi cu Dorin Lazăr Maior, fost şef al revoluţionarilor. Acesta, interlop din Braşov, se afla acum în puşcărie.
