Cine nu crede în Dumnezeu, crede-n orice (Petru Bogatu)

Share

Celebrul astrofizician Stephen Hawking nu este un dobitoc, după cum afirmă moderatorul TV Dan Negru, ci un idolatru. Ca tot omul, savantul britanic crede. Pentru că doar animalele, Dan Negru are dreptate, nu au niciun Dumnezeu.

FOTO: Metaphysics for Life

Oamenii însă sunt credincioşi, chit că nu toţi recunosc sau îşi dau seama de asta. Şi Hawking, de altfel, un cercetător de marcă, nu este o excepţie. Atâta doar că el, ca şi o parte tot mai mare a umanităţii, crede nu în Dumnezeul revelat în cărţile sfinte, ci în altceva. Dar să le luăm pe rând.

NIMICUL, CONSTRUCTORUL UNIVERSULUI?

Deunăzi, prezentatorul de la Antena 1, Dan Negru, s-a arătat scandalizat de afirmaţiile recente ale lui Hawking care, în ultima sa carte, susţine că teologia în timpul de faţă nu mai este necesară, întrucât ştiinţa ar fi capabilă astăzi să explice Universul fără ajutorul unui Creator. Chiar dacă există într-o formă sau alta, scrie omul de ştiinţă, nu Dumnezeu a creat lumea. Datorită legilor gravitaţiei, declară el, Universul se poate forma singur din nimic.

Ca să afirmi toate acestea, înainte de a fi savant, trebuie să fii credincios. Dar să crezi nu în Dumnezeu, ci în ştiinţă. În cercetarea pozitivistă. Numai că ştiinţa, precum se ştie, nu este domeniul credinţei, ci al investigaţiei bazate pe dovezi experimentale.

Or, sunt lucruri care nu pot fi lămurite sau probate pe calea cercetării empirice. Cauza, apariţia şi rosturile Universului, ontologia spiritului, sensul vieţii şi esenţa morţii – toate acestea sunt nişte probleme existenţiale. Vitale pentru speţa umană, ele în principiu nu au cum să fie rezolvate de ştiinţă.

Unde mai pui că din nimicul lui Stephen Hawking nu poate să apară nimic, darămite Universul. Nimic înseamnă inexistenţă, vid, nefiinţă, unde lipsesc toate lucrurile, inclusiv natura cu toate legităţile ei. În nimic nu există nici legea entropiei şi, fireşte, nici cea a gravitaţiei. În nimic, pardon, nu-i nimic. Astfel, nimicul nu are cum fi creatorul Universului. Nici măcar Hawking, oricât şi-ar dori, nu poate să se nască din nimic.

Or, potrivit teoriei Bing-Bangului, pe care o susţine savantul britanic, lumea a emanat nu din nimic, ci dintr-un punct infim care exista deja. Este vorba de un sub-atom care la un moment dat a explodat din motive şi în condiţii necunoscute. În urma acestui fapt, s-a constituit treptat, prin gravitaţie, actualul Univers.

Numai că ştiinţa nu poate să spună nici de unde s-a luat particula primară din care s-a născut lumea, nici care este cauza ei şi nici ce a fost până la ea. Dimpotrivă. Din punctul de vedere al ştiinţei şi în ciuda progresului fizicii, astrofizicii, cosmologiei şi fizicii cuantice, lucrurile devin pe zi ce trece tot mai puţin lămurite.

Cu cât aflăm mai multe despre Spaţiu, cu atât mai puţin ştim despre el. Încă acum 15-20 de ani cercetătorii considerau că sunt foarte aproape de a descifra toate misterele Cosmosului.

Între timp însă au fost descoperite materia neagră şi energia întunecată care, constituind aproape 80 la sută din întregul Univers, rămân la ora actuală o enigmă imposibil de înţeles. Iar numărul unor atare şarade ştiinţifice creşte vertiginos şi în progresie geometrică.

Să luăm legea gravitaţiei pe care o invocă Stephen Hawking. În conformitate cu aceasta, extinderea Universului trebuia să înceteze deja. În realitate însă lucrurile stau exact pe dos. Sfidând gravitaţia, extinderea se accelerează. Şi aceasta, se pare, datorită misterioasei energii întunecate care, dominând Universul, are o puternică forţă antigravitaţională.

Ca să numai vorbesc de mecanica cuantică care pe cale experimentală arată că spiritul subordonează materia cel puţin la nivel microscopic. E o axiomă ştiinţifică faptul că ochiul observatorului modifică mişcarea particulelor.

Mecanica cuantică ne spune, de exemplu, că unda de probabilitate se schimba instantaneu în tot Universul, în urma unei măsurători. Aceasta chiar şi atunci când măsurătoarea a fost confirmată irevocabil.

ORICE CEAS ARE UN CEASORNICAR

Până şi scepticului Voltaire recunoştea că atunci când vede un ceas, el se gândeşte la ceasornicar. La creatorul lui. Nici măcar un cadran solar nu se face singur, la voia întâmplării. Ca să nu mai vorbim de un orologiu sau de un ceas electronic. Toate au nevoie de un constructor. Darămite Universul, viaţa sau codul genetic!

Contează însă nu atât asta, cât faptul că Fără Dumnezeu nimic nu are rost. Omul, datorită progresului, este în prezent mai bogat şi mai sănătos decât strămoşul său. În medie, el trăieşte astăzi mai mult decât cel de acum două sau trei mii de ani.

Cu toate acestea, în epoca tehnologiilor digitale, el nu-i mai fericit decât contemporanul lui Moise sau Isus… citeste tot aici

Intrebarile pe care ni le punem:

1. Ce se intampla, din punct de vedere psiho-patologic, in mintea unui om care nu crede in Dumnezeu?

2. Principiul nedeterminarii al lui Werner Heisenberg este stiinta?

3. Daca principiul lui Heisenberg e stiinta, ce este metafizica?

Asteptam raspunsuri.

Share