Care este legătura dintre Oana Lovin și Dan Tudorache (PSD Sector 1)

Share

După prestația cu sparanghel izbutită la protestul din Piața Victoriei, tânăra videochatistă Oana Lovin a reușit să-i stârnească, la cele mai intense cote, interesul primarului PSD-ist al Sectorului 1, Daniel Tudorache.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Surse prezente la tatonările deja efectuate precizează că Tudorache urmează să aibă o întrevedere la finalul acestei săptămâni, cu Oana Lovin și cu șeful ei pe linie de grupare putinistă.

Este vorba despre Dan Chitic, șeful unui partiduleț de buzunar pro-Rusia, anti-SUA, anti-UE ș.a.m.d.. Partenerul lui Chitic este Daniel Dragomir, susţine Podul.ro.

Oana Lovin, Dan Chitic și exoticii lor – care, surprinzător, nu poartă coifuri de staniol și nici fesuri cu clopoței – i-au propus lui Tudorache un parteneriat politic în perspectiva viitoarelor alegeri locale.

Scopul lor este obținerea unor fonduri de la Tudorache și PSD pentru susținerea unei candidaturi a tinerei videochatiste la Primăria S1, intenție pe care Oana Lovin a anunțat-o deja public, pe când își flutura sparanghelul prin Piața Victoriei.

Potrivit surselor Podul.ro, disperat fiindcă e prăbușit în sondaje, Daniel Tudorache ia în calcul să susțină în mod subteran, la locale, mai mulți candidați-iepuri în speranța că aceștia i-ar favoriza candidatura, rupând ici-colo din electoratul marii sale rivale, europarlamentara USR Clotilde Armand, care deține cele mai mari șanse pentru a câștiga Primăria Sectorului 1.

Desigur, planul lui Tudorache ridică multe probleme și necunoscute, mai ales că mesajele Oanei Lovin sunt diametral opuse celor susținute de Clotilde Armand, ceea ce se vede și de pe Lună, cu ochiul liber. La rândul lor, Chitic și Lovin salivează la gândul primirii unor fonduri ”de campanie” de la Tudorache.

Share