Camera Deputaţilor încearcă dezincriminarea arderilor ilegale de deşeuri

Share

Un amendament de la Camera Deputaţilor legiferează dezincriminarea arderilor ilegale şi îngropărilor ilegale de deşeuri.

Octavian Berceanu, fost şef al Gărzii de Mediu a declarat că miercuri a trecut un amendament, în Camera Deputaţilor, prin care, la propunerea actualului şef al Gărzii de Mediu, au fost dezincriminate arderile ilegale şi îngropările ilegale de deşeuri.

El a dat ca exemplu faptul că un singur camion de cabluri arse produce aproape 10 tone de cupru şi, la 6 euro kilogramul, se ajunge la un câştig de 60.000 de euro.

”Miercuri a trecut un amendament în Camera Deputaţilor, prin care, la propunerea actualului şef al Gărzii de Mediu, au fost dezincriminate arderile ilegale şi îngropările ilegale de deşeuri, care au fost incriminate de ministrul Mediului, acum câteva luni în urmă, ca fiind infracţiuni.

Asta înseamnă că s-a dat liber în momentul de faţă la îngropările de deşeuri şi la arderile ilegale, pentru că acest amendament spune că ele sunt infracţiuni, în momentul în care statul dovedeşte că au impact major asupra sănătăţii oamenilor şi a mediului”, a spus Octavian Berceanu.

El a explicat că ”nu se poate, nu există ustensile la nivelul statului care să demonstreze acest lucru cu probe, în teren, atunci când ai arderi de zeci de tone de cabluri, nu există acele laboratoare mobile care să meargă în teren, cu Garda de Mediu şi cu Poliţia să facă aceste măsurători”.

Berceanu a mai spus că, din unele materiale de pe Internet, cei care se coupau de astfel de arderi ilegale vorbeau despre profitul pe care îl luau.

”Un singur camion de cabluri arse produce aproape 10 tone de cupru, este 6 euro kilogramul de cupru, deci, dintr-un foc, la marginea Capitalei, noaptea, din arderea unui camion de cabluri, produci 60.000 de euro şi ei povesteau că vine Poliţia, mai vin şi alţii, mai dai şi tot îţi rămân 50.000 de euro”, a povestit Berceanu, precizând că era vorba de o grupare de câţiva oameni.

”Vorbim de o grupare de crimă organizată la nivel international, care arde foarte multe cantităţi de deşeuri şi nu numai cabluri, ci şi interioarele maşinilor, care sunt extraordinar de toxice, şi nu se întâmplă nimic, nu vedem arestări şi nici condamnări”, a acuzat fostul şef al Gărzii de Mediu.

Share