home MASS MEDIA, REVISTA PRESEI Băsescu, stare de graţie (revista presei)

Băsescu, stare de graţie (revista presei)

Share

Băsescu

Băsescu a intrat în prevestita încă de la începutul anului stare de graţie a sa din această toamnă. Traian Băsescu şi-a ranforsat acum afirmaţiile de la o emisiune de televiziune cu texte legale. A fost foarte, foarte bun. Ne întrebăm: când vom mai avea norocul să avem un astfel de preşedinte?

Foarte interesant: în timp ce toată lumea se chinuia să şi-l imagineze pe Bălăngălăul Naţional cum fură secrete din camera învecinată cu alcovul Carlei del Ponte, Traian Băsescu afirmă, citat de Puterea, că acesta de fapt nu avea nici o treabă, în afară de fripturismul său proverbial. Pentru Ponta, apartenenţa la un serviciu secret nu ar fi fost decât vehiculul parvenirii sale. Atunci, ne întrebăm, cum rămâne cu cele spuse de Robert Turcescu într-una dintre ultimele sale (de până acum) emisiuni.

Make se întreabă în Bursa cine conduce de fapt serviciile secrete.

Implicaţii externe. Deja Joseph Daul, şeful PPE, îi cere pe Twitter lui Victor Ponta să clarifice acuzaţiile care i se aduc, că ar fi fost ofiţer acoperit, iar România liberă consemnează.Credeţi că lucrurile rămân aşa, la nivelul superficiei? În spatele acestei promovări pe o reţea socială se află demersuri specifice făcute de oficinele occidentale, să alcătuiască lista tuturor persoanelor cu care s-a întâlnit Bălăngălăul Naţional pe la agapele pe la care a participat prin lume. Şi atunci să te ţii.

Guzganul Rozaliu Hrebe, Tata Socru, Ioan Adam s-au ocupat cu retrocedări ilegale, explică Adevărul. Poate că aşa înţelegem mai bine disperarea domnilor din establishment. Şi continuă mai jos.

Irinel Columbeanu a fost turnător la Secu, arată Curentul. Sentinţa e definitivă. Ce penibil, să fii băiatul lui tata şi să faci asta…

În Dosarul Marilor Privatizări, DIICOT cere arest preventiv pentru Codruţ Şereş şi Nagy Zsolt, conform Curierul naţional. Cei doi sunt acuzaţi de trădare şi complicitate la aderare la un grup infracţional organizat.

Miron Mitrea i-a făcut mamei sale casă care se întoarce după soare şi are elice. Pentru asta – depinde cum o faci – poate fi condamnat. Deocamdată, completul de trei de la ÎCCJ l-a condamnat la doi ani cu suspendare, arată EvZ. Urmează completul de cinci.

Dean Thompson, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA, s-a întâlnit cu Tiberiu Niţu, spune Gândul. Conform comunicatului oficial al Ambasadei SUA, cei doi au discutat despre “abordarea în continuare cu prioritate a zonelor de criminalitate conexe corupţiei, cum sunt evaziunea fiscală, spălarea de bani ori conflictul de interese, dar şi despre necesitatea unui schimb de experienţă cu autorităţi judiciare din alte state privind gestionarea bunurilor indisponibilizate în cursul urmăririi penale”. Foarte interesant, foarte interesant!

Share