Andreea Paul a născut sâmbătă, ca să nu piardă nici o zi de muncă (revista presei)

Share

Andreea Paul (pe care o enervează când i se spune Vass) a declarat că pe fetiţa ei a născut-o sâmbătă, ca să nu piardă nici o zi de muncă. HotNews consemnează astfel una dintre cele mai stupide declaraţii făcute vreodată, în istoria omenirii, de un politician. Oare putem crede asta despre ceva fără să fim încadraţi la defăimare?

Flux24 afirmă că România este deja un stat poliţienesc în toată regula. Jurnaliştii acestui website au citit raportul SRI şi au aflat că în România, raportat la numărul de populaţie, se ascultă de două ori mai multe telefoane.

Lega Big Brother a fost promovată, informează Curierul naţional. Totul este în regulă, atâta timp cât controlul asupra datelor adunate este reglementat corect şi la putere se află politicieni democraţi.

Dar punem o întrebare simplă: ne îndoim pentru o clipă măcar că aceşti puşcăriabili români, aflaţi acum la putere în România, vor ezita să încalce legea şi să facă poliţie politică, folosindu-se de Legea Big Brother, dacă vor ajunge la concluzia că astfel îşi perpetuează puterea?

Pentru mulţi dintre noi, a fi ofiţer SRI este o necunoscută, dacă nu o imposibilitate organică. BN24 prezintă mărturille unor profesori, IT-işti sau jurnalişti care au devenit ofiţeri de informaţii şi-şi explică opţiunea şi felul în care ea este morală.

Alex Căutiş susţine, citat de Reporter Virtual, că, la meciul României cu Finlanda, a fost abordat de un individ, care i-a spus că şeful pe linie de Securitate al lui Traian Băsescu ar fi un individ cu numele începând cu “A”, care a fost prefect şi a primit un loc de europarlamentar de la fostul preşedinte.

Iată lista europarlamentarilor care au cel puţin un nume cu “A”: PSD – Ana Claudia Ţapardel – e cert că nu e simpatizantă a lui Băsescu şi e prea tânără; Andi-Lucian Cristea (la fel); PNL – Adina Vălean. Atât.

O dată, ar fi de spus că şi la mine a venit unul şi mi-a spus că pe planeta Marte cresc urzici pitice. Cum pot verifica asta, nu cred. În al doilea rând, eu m-am întâlnit la Kings on Ice cu un tip, care mi-a spus că Ponta e ofiţer Mossad. Nu l-am crezut şi nici nu am spus-o public. Aceste lucruri trebuie verificate.

Adriean Videanu şi Ioan Niculae au fost audiaţi din nou la DIICOT, conform InCont. Prejudiciul în dosarul celor doi se ridică la 62 de milioane de euro.

Profit  a aflat că falimentul Astra Asigurări va fi administrat de KPMG Restructuring și Dascăl Insolvency.

Până în anul 2030, planeta Marte va fi locuită în colonii complet independente, conform Puterea. Este vorba despre “a trăi şi a munci în spaţiu”, deci despre colonii de muncă.

Oleg Kaşin, jurnalistul rus care a fost bătut în anul 2010, după ce l-a criticat pe guvernatorul regiunii Pşkov, le-a adresat lui Putin şi Medvedev o scrisoare deschisă extrem de dură, citată de România liberă.

Adevărul citează surse bine documentate, care afirmă că Vladimir Putin, vrea – nu vrea, trebuie să rămână la putere, fiind o marionetă în mâinile anturajului şi propriilor săi oligarhi, care-l pilotează în ce direcţie doresc.

Ne putem gândi inclusiv la faptul că Rusia putinistă are o înţelegere tacită cu ISIS, care sună cam aşa: Noi spunem că vă atacăm, dar îi atacăm pe rebeli, vă facem culoar şi voi cuceriţi teritoriile rebelilor. Aktual24 observă faptul că, după bombardamentele ruseşti în sate controlate de rebelii anti-Bashar, acestea au fost cucerite de ISIS.

SUA îşi adaptează politica de sprijinire a rebelilor sirieni la acţiunile Rusiei, rezultă dintr-un articol scris de Gândul. Astfel, renunţă la programul de 500 de milioane de dolari, prin care recruta şi antrena în Iordania, Arabia Saudită şi Emirate civili, pe care apoi îi trimitea în teatrul de luptă. În schimb, va adopta modelul folosit cu kurzii peshmerga, bazat pe mici grupuri de guerilla armată.

Rusia putinistă doreşte să înlocuiască până prin anul 2030, din toate computerele guvernamentale, sistemele de operare iOS şi Windows, explică România Actualităţi. Website-ul Starea Presei îi propune lui Vova să îşi denumească sistemul de operare Putinos.

Share