Alina Mungiu: „Dosarul 10 August este politic, era proces politic”

Share

S-a terminat cu Alina Mungiu. Jurnalista care altădată făcea parte din echipa “Opiniei Studenţeşti”, apoi a condus Expres, este de nerecunoscut.

Politologul Alina Mungiu Pippidi susține că Dosarul 10 August este unul politic și o felicită pe judecătoarea care l-a clasat definitiv. „O judecătoare curajoasă”, crede Pippidi.

„După cum am scris de mai multe ori, dosarul politic 10 august nu avea cum să prindă aripi într-o țară unde mai există independență judiciară, și nici nu a prins.

(…) După multă ezitare, o judecătoare curajoasă de la Tribunalul București a dat decizia inevitabilă, închiderea finală și definitivă. După care s-au pronunțat cerînd intervenție o sumă de analfabeți ai statului de drept.

Numele lor îl știți, că pe baza presupunerii că voi, publicul lor, sunteți o adunătură de cretini care iubește statul de drept dar nu e știe ce e acela, au ieșit pe la televizoare – șefii de guvern și de stat, plus parașutiștii în funcții Vlad Voiculescu și Clotilde Armand.

Unii parlamentari PNL au cerut să intervină Inspecția Judiciară, că ei cred că aceea rejudecă spețele.

Premierul și prezidentul au găsit un țap ispășitor, pe ministrul Justiției, care mai are ceva urme de jenă constiotuţională (sic!), drept pentru care a trebuit să i se dea ordin pe față să intervină.

Intervenția politică în justiție e astfel cerută pe față în cazul tribunalelor, și probată la procuratura – problema nu e că Iohannis a numit-o pe dna de la DIICOT, Hossu sau cum o chema-o, fără merit, ci că ea a întors un dosar când el și-a manifestat public dezaprobarea, contra deciziei procurorilor de caz.

Nu mai e vorba doar de Curtea Constituțională, dăm de pământ și cu Tribunalul București”, arată Pippidi.

“(…) Înaintea acestor politicieni, numai Băsescu a mai călărit cu atâta succes și oportunism cauza anticorupției și integrității publice. Ca atare, nici o mirare că Elena Udrea și restul familiei extinse a fostului președinte blestemă justiția în termenii cei mai mahalagesti, acuma că i-a ajuns și pe ei, deși cu totul parțial față de ce au făcut. Cine se aseamănă se adună!

„Ca să ne înțelegem, ce a murit și nu poate fi resuscitat dacă nu călcăm statul de drept și independența justiției în picioare este dosarul politic 10 august, cel în care se caută condamnarea penală a șefilor că jandarmeria nu a reușit marele șpagat de a extrage violentii dintre cei care nu se delimitau de ei după ora la care mitingul nu mai era legal.

Nimeni nu oprește pe cine are cauze private (nu era violent și a luat bâte pe spinare) să și le judece, nu am nici o îndoială că ocupanții taxiului care au fost trași afară și loviți de jandarmi ar câștiga orice cauză civilă și s-ar alege cu despăgubiri.

Dar procese politice noi nu mai ținem în România de mulți ani, și Iohannis știe foarte bine. Dar cum să iei înapoi intoxicarea atitor fraieri care chiar au crezut că diaspora organiza acea manifestare, și nu guvernanții de azi, care se uscau prin opoziție, și că aceea a fost represiune, și nu o intervenție cum poți vedea în fiecare weekend la Paris?

Trebuie să le spui ceva, și e de speriat că poți spune – Băi ministru al Justiției, intervino tu în justiție! Și nimeni nu bagă de seama că e ceva anormal”, a scris Pippidi, cu aroma tipică agramată, pe Romania Curata, via AK24.

Share