Ideologul Alexander Dughin se află în spital, după ce a vizitat locul unde i-a murit fiica, scrie publicația Nexta, pe Twitter.
Încă nu se știe nimic despre starea sa de sănătate, mai precizează Nexta. Informația nu a putut fi verificată și din alte surse.
Duminică, mașina în care se afla Daria Dughina, fiica ideologului și filosofului Alexander Dughin – susținător al lui Putin și al imperialismului rus – a explodat în apropierea satului Bolshie Vyazemy, regiunea Moscova.
Este vorba de un autoturism SUV – Land Cruiser Prado – care i-a aparținut Dariei Dughina. Aceasta se afla la volan și a murit.
„O mașină Land Cruiser Prado cu o fată șofer a explodat în regiunea Moscovei, lângă satul Bolshie Vyazemy.
Se raportează că e vorba de fiica unui cunoscut politolog și personalitate publică, Alexander Dugin”, relatează publicația starhit.ru.
Presa internațională scrie că ținta atacului ar fi fost tatăl tinerei, Alexander Dughin, care trebuia să fie și el în mașina respectivă, dar ar fi renunțat în ultimul moment.