Cristi Oprean, şeful delegației TVR la Mondialul din Qatar, a plătit o sumă uriașă din contul personal, către FIFA.
El a cumpărat peste 700 de bilete, în numele TVR, fără a fi mandatat, și le-a vândut mai departe.
Pe scurt, în decembrie, pe adresa TVR a sosit un mail anonim, conform căruia Cristi Oprean, team leaderul televiziunii naționale în Qatar, ar fi vândut bilete la suprapreț pentru Franța – Maroc, una dintre semifinale.
Oprean a negat vehement acuzațiile respective, pe care le-a catalogat, într-un interviu acordat Pagina de media, drept o înscenare ieftină.
Totuși, a recunoscut că a cumpărat 64 de tichete, în numele TVR „pentru niște prieteni de-ai mei” și că nu a înștiințat conducerea televiziunii de faptul că a cumpărat acele bilete, considerând că nu era necesar.
În urma acuzațiilor, TVR a demarat o procedură de cercetare disciplinară, întreruptă ulterior, odată cu demisia lui Cristian Oprean din instituție, pe 10 ianuarie.
Ancheta a continuat la TVR și în urma consultării unui soft FIFA destinat exclusiv deținătorilor de drepturi s-a aflat că Oprean a cumpărat, de fapt, 712 tichete la meciurile de la Mondial. Toate achiziționate în numele postului public.
„În noaptea de vineri, 29 aprilie 2022, în jurul orei două, trei dimineața s-a făcut o tranzacție de 425.000 de euro dintr-unul din conturile lui Oprean!
Acesta a achitat integral, într-o singură tranșă, suma totală pentru cele 712 bilete achiziționate pentru meciurile de la Campionatul Mondial din Qatar! Aproximativ 600 de euro pentru un bilet”, sună dezvăluirile unui persoane din interiorul TVR, pentru GSP.
Aceleași surse demne de încredere susțin că Oprean a plasat inițial o comandă, pentru 820 de bilete, pe portalul deținătorilor de drepturi TV, însă FIFA i-a refuzat 108 tichete, pentru accesul pe stadioanele din Qatar.
TVR a decis sesizarea organelor de urmărire penală pentru a se afla dacă șeful delegației postului public a avut complici în această acțiune de vânzare a tichetelor și care e suma pe care a obținut-o în urma acțiunilor sale.
Oprean lucra în TVR de 20 de ani. A fost multă vreme reporter, iar in ultima perioadă se ocupa de aspecte comerciale și tehnice, fiind director de achiziții la Departamentul Sport.