A treia zi de proteste. Peste 10.000 de oameni în PU

Share

UPDATE 23.27 Mihai Tararache, deputat PNL  de Constanţa, a anunţat că are demisia semnată în alb şi cere colegilor săi parlamentari să facă la fel.

UPDATE 23.04 Tulcea, Brăila, Buzău, Turnu Severin, Târgu Mureş sunt în stradă.

UPDATE 22.58 Cinci ONG-uri au formulat o listă de revendicări:

desemnarea unui premier credibil și cu voință pentru a introduce schimbarea de profunzime cerută de români atât în noiembrie 2014 cât și în noiembrie 2015;

o revendicare e destul de retorică: “Demisia lui Victor Ponta și Gabriel Oprea doar pentru a fi înlocuiți de consilieri ai lor nu este ceea ce se cere sau ceea ce dv ați promis celor ce v-au ales. Dacă prețul pentru o schimbare reală vor fi alegerile anticipate, atunci așa să fie”;

altă revendicare are termen de punere în aplicare: “revenirea la alegerea primarilor și președinților de consilii județene în două tururi de scrutin, pentru a înlătura pericolul de oligopol al partidelor mari. Termen: 10 decembrie”;

la fel: “anularea mandatelor celor 552 primari și 4.791 consilieri migratori pe OUG 55/2014. (…) Termen: 1 decembrie”;

… de asemenea: “Înlocuirea actualului Avocat al Poporului cu o persoană competentă, neutră politic și aptă să-și îndeplinească mandatul în interes public”.

UPDATE 22.54 Freedom House cere: “Masuri concrete si rapide care sa favorizeze deschiderea sistemului politic si, implicit, asigurarea unei reprezentativitati reale si a unor optiuni reale la alegerile locale si generale din 2016“, intre care:

revenirea la sistemul cu doua tururi de scrutin in cazul alegerilor locale;

reducerea numarului de parlamentari, in acord cu vointa populara deja exprimata;
introducerea votului prin corespondenta printr-o lege functionala: in acest sens ii cerem Presedintelui Iohannis sa nu promulge proiectul de lege adoptat recent si sa-l retrimită in Parlament;

limitarea imunitatii parlamentarilor strict la declaratiile lor politice.
– Demisia Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, si numirea in această functie a unei personalitati care sa corespunda exigentelor impuse de ea si care sa aiba determinarea de a o exercita corespunzator, mai ales cu privire la ordonantele de urgenta emise discretionar de executiv.

– Respectarea independentei justitiei si retragerea numeroaselor proiecte de lege aflate in prezent in comisia juridica a Camerei Deputatilor sau la Senat, proiecte care afecteaza cadrul legislativ anticoruptie si de asigurare a integritatii, ori vizeaza restrangerea activitatii DNA.

– Infiintarea Agentiei Nationale de Gestionare a Bunurilor Sechestrate prin adoptarea proiectului de lege care se afla acum in discutia Camerei Deputatilor.

UPDATE 22.50 Participanţii la protestul din Timişoara cer: formarea unui Guvern de tehnocrați, un Parlament cu 300 de membri, ridicarea imunității parlamentare de câte ori aceasta este solicitată de organele de anchetă.

UPDATE 22.48 În această seară, Timişoara, Sibiu, Cluj, Galaţi, Ploieşti, Suceava, Constanţa sunt în stradă.

UPDATE 22.44 Sunt în acest moment, conform unor surse de pe Facebook, 17.000 de oameni în stradă în toată ţara.

UPDATE 22.41 UDMR solicită alegeri anticipate în luna ianuarie a anului 2016.

Peste 10.000 de manifestanţi demonstrează la această oră în Piaţa Universităţii, în cea de-a treia zi de proteste, după demisia Cabinetului Ponta.

Noi proteste antisistem au loc în întreaga ţară. Manifestanţii par a reacţiona în aceste momente la chemarea preşedintelui Klaus Iohannis, de a îşi desemna reprezentanţi la discuţii, la Palatul Cotroceni.

Noutatea acestei zile de proteste este că a apărut un soi de grup de iniţiativă (foarte posibil diversionist) pentru constituirea unui aşa-zis partid al Pieţei.

Partidul Poporului din Stradă strânge adeziuni în Piaţa Universităţii. A mai apărut şi Partidului Unităţii Românilor, o formaţiune care seamănă la iniţiale cu Partidul Umanist Român al lui Dan Voiculescu.

Una peste alta, astăzi pare a fi o zi de proteste cu mai puţini manifestanţi în stradă şi în care în rândul protestatarilor au început să apară grupuri diversioniste.

Iată ce scrie colegul Dan Badea, vechi jurnalist de investigaţie:

Dupa ce diversionistii au dat gres in strada, a venit randul civililor, al ‘reprezentantilor’.
Civilii lui Voiculescu, ai lui Oprea, Ghita, Magureanu, Ilici Iliescu si ai structurilor mai mult sau mai putin secrete de aici sau de la Moscova.
Numai unul si unul: Alexandru Cumpanasu, Corina Dragotescu, Lavinia Sandru, Razvan Teodorescu, Marian Munteanu (nu ala din 90, asta de acum!), colonel Mircea Dogaru etc etc.
Toti necrofagi, atrasi de mirosul de carne arsa de la Colectiv!…
In paralel, madam Gorghiu il poarta de capastru la televizor pe Quintus, ala de turna la securitate pe vremea lui Tutankamon, iar Dragnea pe Androneasca…
Sistemul se piaptana.

Este interesant de văzut cum va reacţiona Piaţa acum, dacă va avea inteligenţa să discearnă adevărul de minciună şi mesajele sau iniţiativele corecte de diversiunile ce vor veni, se pare, din toate părţile, de la factorii interesaţi de oprirea protestului şi conservarea a ce se mai poate conserva din privilegiile sistemului actual.

Share