Problemele cu legea pe care le are Marian Vanghelie şi clanul din jurul acestuia continuă. Este vorba despre un nou dosar DNA.
Vanghelie, fratele său, Paul, și mai mulți funcționari de la Primăria Sectorului 5 au fost reținuți pentru 24 de ore, într-un dosar de corupție instrumentat de DNA.
Fostul edil a fost transportat în arestul poliției. Printre cei reținuți sunt Leonard Petre, fost director al societății Economat Sector 5, și Marian Lupașcu, directorul Amenajare edilitară și salubrizare Sector 5.
Mâine dimineață, Vaghelie și restul grupului vor fi duși în fața magistraților, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Marian Vanghelie a fost cercetat de DNA, împreună cu alți 22 de suspecți, funcționari sau directori în Primăria Sectorului 5, fiind acuzați între altele de constituire de grup infracțional organizat.
Potrivit procurorilor, grupul ar fi fost controlat chiar de fostul primar al Sectorului 5, în prezent consilier local.
Procurorii îi acuză pe Vanghelie și pe funcționarii Primăriei Sectorului 5 că ar fi efectuat achiziții nelegale, bunuri supraevaluate, chiar de la firme controlate de fostul primar sau de funcționari.
Procurorii susțin că prejudiciul s-ar ridica la peste 256 de milioane de lei și că unele bunuri ar fi fost achiziționate la sume și de 31 de ori mai mari față de prețul practicat de furnizorul inițial.
De exemplu, S.C. Economat sector 5 S.R.L. a achiziționat un capsator de plastic cu prețul de 81,6 lei, în condițiile în care prețul inițial a fost de 2,59 lei.
Potrivit procurorilor, în perioada anilor 2016 – 2019, suspectul Vanghelie Marian Daniel ar fi pretins de la un om de afaceri un procentaj de 50% din profitul pe care societatea acestuia urma să îl realizeze, din vânzarea de mărfuri supraevaluate, către S.C. Economat Sector 5 S.R.L., și ar fi primit suma totală de 80.463.800 de lei, pentru a-și exercita influența pe care a lăsat să se înțeleagă că o are asupra directorului general, Petre Marian Leonard.
