Beny Steinmetz a fost reținut în Grecia, apoi eliberat pe cauțiune

Share

Miliardarul israelian Beny Steinmetz, condamnat în România pentru fapte de corupţie, a fost prins în Grecia.

Steinmetz a fost reținut pe aeroportul din Atena, transmite publicația israeliană Globes. Ulterior, el a fost eliberat de autoritățile elene, pe cauțiune.

Ministerul Justiției a transmis că Steinmetz a fost reținut în data de 24 noiembrie 2021, pentru 24 de ore, pe teritoriul Republicii Elene.

Acesta a fost prezentat instanţei locale, care a dispus control judiciar, cu interzicerea părăsirii teritoriului grec.

Curtea de Apel Brașov a trimis autorităţilor elene mandatul european de arestare, emis în baza mandatului de executare a pedepsei de 5 ani de închisoare, la care a fost condamnat de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Mandatul European de Arestare (MEA) a fost trimis tradus în limba greacă, însoţit de documentele+suport, de asemenea traduse. În acest moment, procedura este în curs.

Steinmetz este unul dintre cei mai bogați cetățeni israelieni, investitor la Roșia Montana. El a fost condamnat în România, in absenţă, la 5 ani de detenţie cu executare, pentru grup infracţional organizat, în Dosarul Ferma Băneasa, și dat în urmărire internaţională de Poliţia Română, în baza mandatului internaţional de arestare emis de Curtea de Apel Braşov.

Miliardarul israelian este bănuit, potrivit unor surse judiciare, că fi fost în spatele operațiunii de spionaj a fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi, din primăvara anului 2016.

Împotriva sa n-a fost însă formulată nici o acuzație oficială și nu are calitate de suspect în Dosarul Black Cube.

Chiar dacă nu este dovedit oficial că ar fi fost în spatele operațiunii de spionaj derulate de Black Cube, în primăvara anului 2016, împotriva fostei șefe DNA, în decembrie 2015, Steinmetz a fost inculpat în alt dosar, de către DNA.

E vorba despre Dosarul Ferma Băneasa, de la DNA Brașov. Alături de Steinmetz, au fost inculpați Shimon Shevez, fost director de cabinet al premierului Yitzhak Rabin, Moshe Agavi, reprezentantul din România al lui Steinmetz, consultantul politic Tal Silberstein, miliardarul român Remus Truică, pretinsul prinţ Paul al României şi directorul EvZ, jurnalistul Dan Andronic.

 

Share