Rafila: Urmează o nouă campanie pandemică guvernamentală

Share

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a anunaţt că Guvernul Ciucă va începe o nouă campanie de pandemie, de tipul celei din vremea Cabinetului Orban.

Demniatrul a declarat că autoritățile vor desfășura o campanie la nivel guvernamental, dar și împreună cu autoritățile locale, prin care va fi promovată ideea că prima regulă de respectat de-acum este comportamentul preventiv.

Rafila a transmis că Ministerul încearcă ”o întoarcere la normalitate și la un parteneriat cu populația”, subliniind că, în locul măsurilor restrictive dure, dar nerespectate, autoritățile preferă acum măsuri mai relaxate, dar care să fie respectate de populație.

Ministrul Sănătății a criticat fosta guvernare în două rânduri, spunând pe de o parte că în vara anului acesta măsurile de relaxare au fost luate în pofida unei creșteri constante a numărului de cazuri COVID-19, în timp ce acum măsurile de relaxare de Sărbători sunt luate în contextul în care trendul infectărilor este descendent.

Pe de altă parte, ministrul a mai spus că ministerul va pregăti o campanie de vaccinare așa cum trebuie, criticând faptul că numărul persoanelor care se vaccinează cu prima doză a scăzut foarte mult, la sub 10.000 de persoane pe zi.

Rafila a mai spus că zilele de 24, 25, 31 decembrie și 1 ianuarie, în care manifestările în aer liber pot fi organizate fără restricții, nu trebuie să fie transformate în vectori de transmisie a virusului.

Principalele declarații

Încercăm o întoarcere la normalitate și la un parteneriat cu populația. Sigur că există îngrijorare, România a luat aceste măsuri care par de relaxare.

Mesajul cel mai important este: Aceste măsuri trebuie să fie primul pas din parteneriatul populației, al angajatorilor și operatorilor economici cu autoritățile.

Consecințele pandemiei nu pot să fie controlate mai bine și există numeroase exemple decât dacă există acest parteneriat și încredere.

Deschiderea guvernului se datorează interesului ca în România să fie cât mai aproape de normalitate. Acest trend descendent să continuie cât mai mult și să nu ne întoarcem la creșterea numărului de cazuri.

Sunt mulți care fac paralele între măsurile de acum și cele din cursul verii. Atunci măsurile au fost luate pe un trend crescător constant, acum suntem pe un trend descendent. Dar lumea trebuie să înțeleagă că trebuie să respectăm regulile.

Decât să avem reguli extrem de dure limitative nerespectate, mai bine avem reguli mai relaxate dar respectate. În paralel ne pregătim și de situația apariției noii tulpini emergente.

Principalele lucruri care s-au discutat la consiliul miniștrilor Sănătății din UE: Încurajarea populației pentru doza 3, dar și formularul de locație al pasagerului pe care intenționăm să-l introducem în utilizare în 20 decembrie pentru a identifica rapid persoanele infectate, contacții și să se poată lua o măsură de sănătăte publică.

Faptul că avem 24 și 25 decembrie, 31 decembrie și 1 ianuarie în care manifestările în aer liber pot fi organizate nu înseamnă că trebuie să le transformăm în vectori de transmisie a virusului. Dar trebuie să promovăm un comportament responsabil, o să facem o campanie încât acest comportament preventiv să fie regula.

Nu ne dorim sancționarea, nu asta e cheia succesului, dar unde se impun aceste lucruri vor fi aplicate. Principalii avocați ai respectării măsurilor trebuie să fie operatorii economici.

Campania de vaccinare a încetinit foarte tare, sub 10.000 de persoane zilnic cu o singură doză. O să facem o campanie de informare așa cum trebuie.

Share