Fostul fotbalist Florentin Dumitru, omul de casă al lui Pandele şi Firea, în arest la domiciliu

Share

În urmă cu peste 10 ani, Florentin Dumitru era unul dintre jucătorii buni de la vechea nouă Stea(ua) a lui Gigi Becali.

Fostul fotbalist Florentin Dumitru (44 de ani), jucător notabil al generației 2000-2010, interval în care a evoluat și pentru Naționala României, se află în arest la domiciliu, după ce a încercat să mituiască martorii unui accident rutier, scrie Ziariştii.

Florentin Dumitru a comis un grav accident de circulație, în anul 2019. Ulterior, el ar fi încercat să le ofere bani mai multor persoane care aveau de-a face într-un fel sau altul cu acest dosar. Cazul a ajuns la Poliție, ex-fotbalistului i s-a deschis dosar penal și acum este în arest la domiciliu.

Fostul mijlocaș este una din persoanele aflate în anturajul Clanului Florentin Pandele – Gabriela Firea. În mandatul de primar al Capitalei pe care l-a avut Firea (2016-2020), aceasta l-a pus pe Florentin Dumitru, la un moment dat, șef la Compania Municipală „Sport pentru Toți”, înființată sub umbrela și pe cheltuiala Primăriei Capitalei.

Sportivul a ocupat pentru o scurtă perioadă și postul de antrenor secund la FC Voluntari, echipă finanțată cu zeci de milioane de la buget, de primarul orașului, Florentin Pandele.

Share