Cât plăteşte pe zi Polonia pentru că nu-şi desfiinţează secţia specială

Share

Acolo vom ajunge şi noi, unde este acum Polonia. Cine ţine în braţe Secţia Specială? PSD şi AUR; eroii neamului românesc.

Curtea Europeană de Justiție a decretat miercuri, 27 octombrie, ca Polonia să achite Comisiei Europene o amendă de 1 milion/ zi până la desființarea unei secții speciale pentru anchetarea magistraților similară cu cea a României.

Este vorba despre Camera Disciplinară din subordinea Curții Supreme a Poloniei, concepută cu scopul special de anchetare a judecătorilor.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a transmis în nenumărate rânduri că mecanismul disciplinar subminează dreptul comunitar și a avertizat că va declanșa procedura de infringment împotriva Poloniei dacă nu se va conforma.

Deși a promis de mai multe ori că secția specială va fi desființată, Polonia nu s-a ținut de cuvânt, ajungând astăzi în situația de a achita o amendă colosală până la remedierea derapajului legislativ.

„Vicepreședintele Curții obligă Polonia să plătească Comisiei Europene o penalitate cu titlu obligatoriu de 1 000 000 EUR pe zi, începând cu data în care Polonia a primit ordinul (6 octombrie 2021) și până în momentul în care statul membru respectiv se conformează cu obligațiile care decurg din ordinul din 14 iulie 2021 sau, în caz de nerespectare, până la data pronunțării hotărârii definitive”, se arată în decizia Curții de Justiţie a Uniunii Europene.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.