Liviu Dragnea o face pe niznaiul şi se întreabă pe ce se bazează afirmaţia că a gazat oameni. E simplu: pe faptul că ai gazat oameni, gulgurinule! – vorba lui Bogdan Chirieac.
Fostul lider PSD Liviu Dragnea a negat orice implicare în represiunea violentă din 10 august 2018. Mai mult decât atât, Dragnea a susținut că respectivul protest a fost împotriva „măririlor de salarii, a măririi pensiilor, a scutirii de taxe”.
„Nu am vorbit nici măcar cu ministrul de Interne despre acest eveniment, nici înainte, nici după. Eram la mare, la Neptun, urmăream la televizor. Nu am voirbit niciodată cu Carmen Dan. Indiferent cine ar fi fost ministru, nu aș fi făcut lucrul acesta.
Pe ce se bazează afirmația că am gazat oameni? Pe aceleași motive, când se spunea că eu eram în mașină, cu tunul cu apă? Autorul moral trebuie să fie stabilit de autorități. Aștept să văd ce se întâmplă în Germania, Franța, cu unitățile care au folosit gaze și tunuri cu apă”, a declarat Dragnea, la Realitatea Plus.
Întrebat insistent cine este responsabil de aceste violenţe, Dragnea i-a acuzat pe protestatari, că au fost violenți.
Asta ține de parchet, eu nu sunt procuror, nu vreau să îmi dau cu părerea. Îmi amintesc de o tânără jandarmeriţă care a fost bătută cu bestialitate, nu de protestatari pașnici. Am văzut când li s-a furat pistolul (jandarmilor). Atât de multă violență a fost atunci, cu incendieri și obiecte aruncate. O anchetă trebuie să scoată în evidență. Nu știu, nu am fost șef la jandarmi.
Ăla a fost un protest împotriva măririlor de salarii, a măririi pensiilor, a scutirii de taxe”, a mai spus Dragnea.
Surse judiciare au dezvăluit în noiembrie 2019 că informațiile despre ceea ce se întâmplă în timpul manifestaţiei din 10 august 2018, din Piața Victoriei, și despre intervenția jandarmilor, ajungeau la fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, prin subsecretarul de stat Mihai Valeriu, care făcea naveta pe motocicletă, între Piața Victoriei și Ministerul de Interne.
Mihai Valeriu îl ținea la curent cu tot ce se întâmplă, pe fostul secretar de stat în Secretariatul General al Guvernului, Adrian Mlădinoiu, fost șofer al lui Dragnea. La rândul lui, acesta îi transmitea informațiile lui Dragnea, aflat la o petrecere, la Scroviştea, mai spun sursele citate.
