Marcel Ciolacu: Am dosar penal şi nu demisionez din fruntea PSD!

Share

După ce a anunţat că demisionează din fruntea PSD, dacă are dosar penal, Marcel Ciolacu o răsuceşte de-o ameţeşte.

Președintele social-democraților, Marcel Ciolacu, afirmă că dacă el ar avea secrete precum premierul Cîțu sau dacă ar avea vreun dosar penal, ar demisiona de la șefia partidului.

„Nu mi-e frică de absolut nimic. Dacă găseşte cineva ceva despre mine – este o vorbă: ar trebui să îţi fie frică nu de ce ai făcut, să îţi fie frică de ceea ce se poate inventa despre tine – eu voi face pasul înapoi în aceeaşi secundă. Sunt şi alţi colegi în partid care pot să preia conducerea PSD”, a spus Ciolacu, la B1TV.

El a reamintit că a promis că și dacă PSD ar pierde alegerile locale sau parlamentare și-ar da demisia.

„Dacă mi se va face vreun dosar penal de care nu am ştiinţă, în acel moment eu am plecat de la conducerea partidului. (…) O să mă lupt în justiţie, dar eu nu pot să mut această luptă, până la urmă incorectă, şi să o transfer pe partid. Şi aşa trebuie să facă orice partid. (…)

Nu înseamnă că, dacă mi se face o nedreptate, eu trebuie să scufund partidul care m-a ales preşedinte”, a adăugat Ciolacu.

Chestionat despre faptul că informațiile privind faptele penale ale lui Cîțu au fost lansate în campania pentru președinția PNL, Ciolacu a spus că Ludovic Orban nu are niciun amestec.

„Eu chiar l-aș felicita pe Orban dacă aș ști că el a scos informațiile, dar nu, nu avea el acces (…) Da, erau publice informațiile, dar ca să le ai, trebuie să știi unde și ce să cauți…”, a comentat Ciolacu.

În opinia sa, Cîțu nu mai are ce căuta în funcția de premier.

„Când accepţi demnităţi în statul român, ca aceea de prim-ministru, de ministru, îţi asumi şi trecutul, când aveai 28 de ani, dacă eşti bărbat de stat. E un principiu peste care nu poţi să treci. Întotdeauna preşedintele PSD a fost o ţintă vie.

Îmi amintesc de acel spectacol grotesc, cu Liviu Dragnea la DNA. Dacă asta e România normală, pe care domnul Iohannis ne-a promis-o în campania electorală, cu premier penal, cu guvern nefuncţional, cu o Coaliţie de toată batjocura, cu tot timpul să ieşi să îi acoperi”, a conchis Ciolacu.

Share