Cu Gigi Becali şi Diana Şoşoacă-n studio, România TV este nevoită să scoată sume frumușele din buzunar.
Dar cât a costat prezența lui Gigi Becali și a Dianei Șoșoacă şi care sunt afirmațiile care nu au fost privite deloc cu ochi buni, de către Consiliul Național al Audiovizualului?
România TV s-a ales cu o nouă amendă de la Consiliul Național al Audiovizualului, după ce Gigi Becali și Diana Șoșoacă s-au făcut categoric remarcați, în urma unor afirmații.
Cuvintele personajelor controversate de la noi nu au fost deloc privite cu ochi buni de către membri CNA. Postul de televiziune a fost sancționat recent pentru nu mai puțin de 14 emisiuni.
Istituția a analizat 16 rapoarte de monitorizare și a dat amendă pentru toate. Valentin Jucan a propus suma de 10.000 de lei pentru neregulile semnalate în edițiile din ianuarie și februarie.
Propunerea a trecut mai departe cu șapte voturi ‘pentru’ și două voturi ‘împotrivă’. Problema? Moderatorul nu a intervenit la timp în momentul în care invitații au făcut diverse afirmații despre vaccinul anti-COVID-19 sau protestele împotriva Guvernului României.
Emisiunile taxate:
Emisiunile „România exclusiv” şi „România de poveste”, difuzate pe 16.01.2021;
Emisiunea „Punctul culminant”, difuzată pe 18, 19, 21.01.2021, 03, 04.02.2021;
Emisiunea „Ştirile România TV”, difuzată pe 24, 28.01.2021 şi 14.02.2021;
Emisiunea „Breaking news”, difuzată pe 23, 30.01.2021, 13 şi 18.02.2021.
