Se diversifică oferta de vaccinuri Covid. Vaccinul Johnson & Johnson (Janssen) a primit viza pozitivă a Agenţiei Europene a Medicamentului.
Autoritatea Europeană pentru Medicamente a aprobat joi vaccinul anti-coronavirus, produs de Johnson & Johnson. Este al patrulea ser anti-Covid omologat în Uniunea Europeană, informează DW.
Comisia de specialitate din cadrul EMA a recomandat aprobarea condiționată a vaccinului Johnson & Johnson (J&J) pentru persoane de peste 18 ani. Decizia finală aparține Comisiei Europene, pas care este considerat însă doar o formalitate.
Este al patrulea vaccin anti-Covid-19 omologat în UE, după cele produse de Biontech/Pfizer, Moderna și AstraZeneca. Spre deosebire de toate acestea, vaccinul J&J are avantajul administrării unei singure doze.
La celelalte trei produse, este nevoie de câte două doze pentru a obține efectul imunitar dorit. Aprobarea celui de-al patrulea vaccin va impulsiona, se speră, campania de vaccinare anti-Covid în UE, după un debut anevoios în numeroase țări membre.
SUA, Canada și Bahrain au omologat la rândul lor vaccinul companiei Johnson & Johnson, în timp ce Africa de Sud este într-o fază avansată în procesul de aprobare.
