Elena Udrea poate să plece din ţară, a stabilit instanţa, sentinţă definitivă

Share

Acum, Elena Udrea poate din nou să plece din ţară, sub orice motiv (dar despre motive vom discuta într-i ştire viitoare), dacă simte că va fi condamnată definitiv.

Judecătorii de la Înalta Curte au decis că fostul ministru Elena Udrea poate să plece din țară și poate să fie judecată în libertate. Ședința de judecată a fost secretă, pentru că avocatul Elneei Udrea a spus că aceasta va dezvălui date personale.

Judecătorii au respins contestația făcută de DNA, prin care procurorii intenționau să blocheze o eventuală plecare a Elenei Udrea din țară.

Aceasta s-a prezentat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde s-a judecat cererea DNA, privind instituirea controlului judiciar faţă de fostul ministru, cu interdicţia de a părăsi ţara.

Iniţial, cererea a fost judecată la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care a respins săptămâna trecută solicitarea DNA, însă procurorii au contestat decizia la Înalta Curte.

Pe 2 martie, Elena Udrea a fost condamnată la opt ani de închisoare cu executare, la infracțiunile pentru care a fost trimisă în judecată de DNA, în legătură cu dosarul finanțării campaniei electorale din anul 2009.

Share